Cele trei stele EuroNCAP primite de Mercedes-Benz Citan au declanşat un scandal în Germania
Obişnuiţi cu rezultate impecabile la testele EuroNCAP, membrii Consiliului de Administraţie ai Daimler îl ameninţă cu "o perioadă de graţie" pe Dieter Zetsche, şeful grupului, după cele doar trei stele primite de Citan la probele de siguranţă.
Rezultatul modest pe care monovolumul/utilitara Mercedes-Benz Citan l-a înregistrat în testele EuroNCAP, trei stele (articolul AICI), este unul care se aliniază la standardele segmentului, însă vestea a stârnit o adevărată furtună în Germania, acolo unde s-a ajuns până la cereri care vizează demisia directorului Daimler, Dieter Zetsche.
Discuţiile au pornit după ce reputata publicaţie Der Spiegel a anunţat că Daimler ştia de problemele pe care Citan le va avea în testele de siguranţă EuroNCAP, compania germană însă ignorând de bunăvoie acest aspect. Motivul: pentru ca Citan să performeze mai bine la capitolul Siguranţa Pietonilor, de exemplu, Mercedes-Benz ar fi trebuit să schimbe construcţia frontală a maşinii şi o parte din ansamblul electronic, iar investiţia s-ar fi situat la circa 100 de milioane de euro. În plus, lansarea lui Citan ar fi trebuit amânată pentru un an.
În testul organizat de EuroNCAP, organizaţia independentă europeană anunţa că Mercedes-Benz Citan prezintă "risc major de rănire la nivelul pieptului pentru şofer şi pasager". Obişnuiţi cu rezultate excelente la testele de siguranţă din partea celor de la Mercedes-Benz, jurnaliştii şi analiştii auto din Germania au criticat dur decizia Daimler de a lansa pe piaţă un model despre care se ştia dinainte faptul că nu se ridică la normele mărcii. "Acest rezultat ar putea avea un efect dezastruos pentru imaginea de marcă Mercedes-Benz, deoarece siguranţa este un punct-cheie căutat de clienţii brandului", susţine presa din Stuttgart, oraşul de origine al constructorului. Mai mult, este citat un membru al Board-ului Daimler care susţine că, deşi Dieter Zetsche a fost reales ca CEO pentru următorii trei ani chiar la începutul lui 2013, acesta ar putea să sufere sancţiuni grave: "Dacă va continua astfel, ne vom reconsidera poziţia", susţine acesta sub protecţia anonimatului.
De cealaltă parte, Daimler încearcă să minimalizeze efectele testului euroNCAP. "Maşina nu a căzut testul la niciuna dintre categoriile de testare, iar caroseria nu a suferit daune critice", susţine unul dintre purtătorii de cuvânt ai mărcii, citaţi de Spiegel Online.
-
Ivanoff, luni, 29.04.2013 12:33
Eu zic sa o lasati mai usor cu testul acesta fiindca pana acum nicio "duba" din acest segment nu a optinut punctaj bun (vezi VW Caddy 4 stele in 2009 adica 2 stele standardele de dupa 2012) caruia nu ia-ti comentat nimeni nimic... http://www.euroncap.com/results/vw/caddy.aspx
-
Razvan, luni, 29.04.2013 12:38
Se numeste globalizare. Si cutting cost. Nu se mai concentreaza nimeni sa faca lucruri bune, ci campanii de markenting reusite. Nu conteaza obiectul in sine ci imaginea pe care cumparatorul are senzatia ca o are folosind acel obiect. Deciziile sunt luate de contabili, nu de ingineri. Oamenii vor multe, dar cu bani putini si asta e urmarea.. Cu foarte putine exceptii, nu se mai face nimic de calitate. Oricum Mercedes nu mai e ce era.
-
@Ivanoff, luni, 29.04.2013 12:40
Asta trebuie sa le-o spui oficialilor Mercedes, s-o lase mai moale ca nu-i mare lucru, dar este totusi o bila neagra, un model Mercedes are 3 stele, nu conteaza ca este de fapt un Kangoo cu sigla Mercedes, acea sigla impune niste standarde, sau cel putin asa ar trebui.
-
Mihai, luni, 29.04.2013 12:44
Da Ivanoff, dar Ford are 2 utiltare Ranger si Transit Custom cu 5 stele! Mercedes 3 stele, Ford 5 stele? Care mai e logica sa cumpar Mercedes? Ca la capitolul fiabilitate oricum nu e nici o deosebire. Toate masinile moderne merg minunat in garantie dupa care fac numai probleme. E o problema de imagine pentru Mercedes. Cumparatorul de Mercedes se asteapta sa primenasca tot ce e mai bun cumparand un Mercedes. Indiferent ce model. Si clasa A a influentat foarte negativ vanzarile cand s-a rasturnat la testul elanului.
-
Ivanoff, luni, 29.04.2013 12:52
O astfel de confuzie observ ca se face mereu, anume ca o marca premium trebuie sa exceleze la toate capitolele...FALS! Pilonul principal pe care Mercedes si-a construit imaginea este de acel al luxului si PUNCT! (la fel cum BMW pune accent mereu pe sportivitate) Siguranta, fiabilitatea, caracterul sportiv, dinamica si toate celalalte sunt chestii paralele pe care dc reuseste sa le mai atinga e deja "bonus"...
-
mda, luni, 29.04.2013 12:58
Si unde este luxul la Citan draga Ivanoff? Pai daca inseamna lux si punct..dc sa mai scoti un astfel de model, macar daca ii faceau un alt interior mai de calitate, sa justifice pretul mai mare, costa cu cateva mii de euro mai mult decat Kangoo doar ca are sigla Mercedes, in rest zero diferente, au cam exagerat, daca tot au 3 stele macar sa fie diferente la alte aspecte, dar doar la pret exista diferente.
-
gelu, luni, 29.04.2013 13:09
acum cativa ani renault se lauda din greu cu stelutele in caz de accident. Avansul pe care il avea fata de competitorii sai directi era vizibil si imposibil de negat. Problema e ca de cand cu criza asta mai toti constructorii au pus frana cercetarii in domeniul sigurantei active bazandu-se mai mult pe sistemele electronice si o ploaie de air-bag-uri in habitaclu in acelasi timp largind dotarile de siguranta deja dezvoltate catre mai toate clasele de automobile din portofoliu. Problema e ca Mercedes si-a dat cu stangu'n dreptu' punand ca principal obiectiv scaderea costurilor cu cercetarea/dezvoltarea unui nou model apeland la Renault care la randu-l sau a debifat dotari ce tin de siguranta doar pentru a iesi pe "+" in actele contabile. Acum sunt sigur ca nici Dieter Zetsche nu va fi scos pe tusa ci nici alianta nu va avea de suferit (intelegerile astea pe bani grei nu sunt chiar ca o intelegere intre politicienii dambiviteni - acum te saluta si in secunda doi iti infing sishu'n grumaz) dar cred ca fiecare dintre cei doi parteneri va pricepe ca negustorii cu ocaua mica nu sunt dintre cei mai edezirabili. Nu pun la socoteala partea "politica" a afacerii si nemultumirea herrenvolk-ului (orginal ori dambovitean) cu ouale lui parca poleite cu aur. Iaca VAX! Ca si concluzie sper doar ca fiecare va trage invataminte iar sistemele de siguranta nu vor mai face parte dintr-un troc in care pierzatorii sunt in primul rand utilizatorii produsului.
-
Catalin, luni, 29.04.2013 13:55
ia vedeti sa nu piarda Sebesul din chestia asta: cum bai Zece, cum te cheama, n-ai dat 100 mil pe Citan si bagi 300 la Sebes ? Ba esti nebun ? adu banii inapoi de la Sebes si baga-ti mintile in cap !
-
thawormer, luni, 29.04.2013 13:57
pai cate sa ia? 10? este un kangoo camuflat in Mercedes ....
-
ironR, luni, 29.04.2013 16:57
eu in locul lor as face repede o divizie Low-Cost si as spune ca face parte din acea divizie. Pana la urma un mercedes de 18,000 de euro e totusi un mercedes iefin, nu? marea mea mirare e ca nu iese cineva de la Renault sa spuna ce a spus in cazul Dacia Lodgy (o masina de familie totusi) ca nu are ESP in serie si ca nu a obtinut mai mult de 3 stele, si anume: "Oficialul Renault consideră că nivelul de trei stele EuroNCAP oferă un nivel suficient de siguranţă pentru pasageri, deoarece noile reglementări sunt suficient de stricte încât să asigure supravieţuirea în caz de impact chiar şi pentru un model de trei stele." sursa: http://www.automarket.ro/stiri/dacia-lodgy-a-obtinut-3-stele-euroncap-48225.html
-
tzenu_bmw, luni, 29.04.2013 17:33
o lovitura destul de dura primita de mercedes...... utilita,SUV,coupe de lux......nu conteaza din ce categorie.......daca e Mercedes ar trebui sa aibe 5 stele la testele de siguranta......pacat... istoria se pare ca se repeta la mercedes
-
raduvlase, luni, 29.04.2013 17:34
Cand am auzit prima data de alianta asta cu Renault-Nissan, am fost printre primii de pe acest site care au criticat aceasta alianta. Si am stiut de ce. Atunci mi-au sarit in cap o multime de oameni, ca Renault este marca buna, ca bla bla bla. Ei bine, imi vine sa-mi bag capul in pamant ca un struț dupa acest rezultat rusinos. Nu inteleg de ce nu s-au invatat minte dupa alianta cu Chrysler. Daca faceau o alianta cu Volvo, nu cred ca mai comenta nimeni nimic...dar asa...iata ca vedem rezultatele. Pacat, pentru ca iubesc marca asta de multi ani si stiu ca pot face mult mult mai bine. Sper ca acest eveniment sa nu ramana decat un accident (desi unul destul de sunator).
-
Eu, luni, 29.04.2013 19:19
Renault Kangoo a avut 4 stele la Euro NCAP http://www.euroncap.com/tests/renault_kangoo/315.aspx
-
Nu conteaza, luni, 29.04.2013 21:12
@raduvlase Nu ai nici un motiv sa-ti bagi capul in pamant atata timp cat vezi paartea practica a aliantei. Cine spune de Renault ca e marca proasta in ceea ce priveste siguranta inseamna ca nu stie prea multe despre asta. Mercedes nu are nici un motiv sa arate cu degetul catre Renault daca sunt suparati, ci catre ei. Aliantele sunt facute pentru a salva cheltuieli si este exact ceea ce face si Mercedes fie ca le place unora sau nu. Renault le-a "imprumutat" un model pe care Mercedes a a vut libertatea sa-l modifice dupa nevoile proprii. Renault l-a facut de 3 stele(4 acu cativa ani) pentru ca este o utilitara si asa a vrut-o, lucru ce nu era obligatoriu si la Mercedes. Asa cum au modificat anumite componente ale motorului putea sa imbunatateasca si aspectul sigurantei dar si ei au crezut ca este de ajuns. Asa ca vorbim de alegerea Mercedes nu de lipsa de calitate a produselor Renault. Nu uita ca Renault a fost un deceniu etalonul sigurantei raportate la testele de siguranta, deci daca vor, popt. Din nefericire totul este legat de bani atat la Mercedes cat si la Renault. Si o alianta de acest fel este complementara si de pe picior de egalitate atat financiar cat si tehnologic asa ca o comparative cu Daimler-Chrysler nu isi are locul. Renault stie sa faca masini mici si medii foarte bune asa cum Mercedes este una dintre marcile de referinta in privinta masinilor de clasa mare si a luxului.
-
LUCCI, luni, 29.04.2013 21:21
Parca Rematult avea 5000 de stele la toate modelele. Acum e ,,duba,, acest Kangoo? El nu are si varianta pt. pasageri, pt. familii numeroase cu copii mici etc. Si? Le pune doua tiuitori la centuri si un led la usa , le incadreaza astfel la 5 stele si,gata.Magicul Renault de 5 stele!!!!!!Daca iei poleiala de pe Renault, ramane un simplu amalgam de fiare de 3 stele si 2 lei!!Pentru ca nu au vrut sa bage banii intr-un motor mic-diesel ,Mercedes s-a cam incurcat ...cu dracu!Si pentru ce? Atept viitorul microbuz Maserati!
-
LauCalin, luni, 29.04.2013 23:05
Eu totusi nu inteleg un lucru. Mercedes si Volvo au cele mai avansate centre de dezvoltare si cercetare in domeniul sigurantei. Sute de milioane de euro investesc anual in asta. Mercedes si-a facut o imagine inca din anii '50 in ceea ce priveste luxul, confortul, calitatea si siguranta. Mercedes cu siguranta stia ca masina asta va fi testata de EuroNCAP... nu inteleg de ce nu le-a pasat. Sau poate s-au gandit cum spunea acum cateva saptamani cineva aici: ca la utilitare nu prea conteaza atat de mult siguranta. Mi se pare de-a dreptul aberanta si stupida o astfel de afirmatie. Pe de alta parte masina asta imparte multe cu Kangoo, care mai ales in Germania a fost criticat pentru comprtamentul in situatii limita. Asa cum am mai spus, folosirea platformelor comune pe mai multe modele nu inseamna un handicap sau o problema atata timp cat e folosita si adaptata corespunzator pentru fiecare model. Ei bine aici e vorba de o adaptare necorespunzatoare. Ah, si eu nu cred ca e vina lui Dieter Zetsche. Deciziile nu le ia singur. In plus sa nu uitam ca nu degeaba a fost ales la conducerea companiei pentru inca 3 ani. Desi Mercedes nu mai vinde la fel de mult, inca mai este undeva sus si le sufla in ceafa concurentilor. La ce criza a fost si inca mai este, e ceva sa te mentii undeva sus.
-
Mafia, luni, 29.04.2013 23:29
Asa este draga @LauCalin, si mie mi se pare de-a dreptul aberanta si stupida acea afirmatie, chiar si la utilitare treb ca siguranta sa fie pe primul loc, numai ca vzi tu asta-i Mercedes-ul '' a tot laudat '', s-a mai injosit inca odata cu inca un test la care a obtinut rezultate de cea mai joasa spetza.Pai daca era testat de IIHS si nu de NCAP ? Cat primea o '' stelutza '' ? Nu m-ar fi mirat. Chestia este ca Mercedes este un brand depasit la ora actuala . PUNCT. Nu tu fiabilitate, nu tu siguranta ( gen ; Patronul edy, care a murit in s-klass ), nu tu hybrizi, calitatea este din ce in ce mai slaba 9 a se vedea modelul de fata si a class/b class, samd ). Ori esti marca premium ori nu mai esti ? Ma mir cu de nu au inceput din nou productia de tractoare ? De aceea am avut mereu o slabiciune la Lexus, fiindca este o marca premium care isi respecta traditia premium de la care a pornit. Iar '' puristii '' marcii sa nu vina cu argumente gen ( are istorie ) fiindca degeaba mai ai istorie daca nu te mai ti de ea si nu o mai respecti....halal istorie. Si un '' nene '' de pe strada poate sa imi spna mie ca are permis auto de 60 de ani , cand colo el nu a circulat decat 600 km cu masina de '' cand a dat traseul '' adica de 60 de ani . Asa pot intalni un '' pusti '' care are permis de 25 de ani, iar el de atunci a mers aproape mereu si a facut sute de mii de km cu masina. Asa si in cazul lui Mercedes vs Lexus. Lexus este o marca tanara , insa s-a dezvoltat mult mai repede si cu o experienta mult mai buna.
-
LauCalin, marţi, 30.04.2013 00:27
Nu pot spune decat atat: istoria isi are rolul ei in cadrul fiecarei marci, indiferent de domeniu. O marca fara istorie este o marca incompleta. Sa ai istorie inseamna sa ai prestigiu, imagine, sa ti se aduca omagiu, respect (fie el si moral) si nu in ultimul rand vanzari. Si scuza-ma, dar nimeni nu are o istorie atat de frumoasa precum Mercedes. Chestia asta este valabila si pentru motorsport, pentru ca la randul lui si motorsportul aduce vanzari. Si apropo, din cate stiu Mercedes este singurul constructor care a castigat cam toate competitiile sportive la care a participat. Stii cum a plecat Toyota din F1? Restul... nu mai vreau sa comentez. Ma inteleg bine cu tine si aprez faptul ca iti place o marca. Si tocmai de-asta nu vreau sa ne contrazicem pentru ca oricum nu ajungem nicaieri.
-
Nu conteaza, marţi, 30.04.2013 01:23
@LauCalin Ai gresit putin estimarea. Renault a castigat toate formele de motorsport nu Mercedes. Si asta chiar daca a fost putin irrelevant pentru produsele lor de serie care au fost mai degraba de masa si nu sportive sau exclusiviste. Iar despre Toyota poti spune multe dar nu despre motorsport.
-
LauCalin, marţi, 30.04.2013 09:54
Da, Mafia, de-aia au depasit 3 000 000 de km... de nefiabile si de Mercedes. Vorbesti de cu totul altceva. Un autobuz sau un camion premium nu inseamna ca trebuie sa aiba piele alcantara, scaune cu masaj sau ventilatie, insertii din lemn etc. Premium inseamna cu totul altceva la un autobuz, nu trebuie sa te simti in el ca intr-un Clasa S. Dar totusi nu inteleg de ce a trebuit sa deviezi in halul asta. De la Citan s-a ajuns la faptul ca Mercedes nu face autobuze premium... @Nu conteaza, mai trebuie tinut cont si de categoriile si numarul de competitii la care au participat fiecare.
-
Fan Renault, marţi, 30.04.2013 15:13
Era de asteptat. Citan e de fapt o gioarsa de Renault Kangoo. Nu stiu ce a fost in capul celor de la Mercedes. Renault un gunoi de masina incepand de la Logan, trecand pe la Clio, Megane si pana la "super" utilitara Master.
-
Nu conteaza, marţi, 30.04.2013 15:15
@LauCalin Daca Mercedes are si a avut mereu sens sa fie angrenati in motorsport, nu acelas lucru se poate spune despre Renault datorita transferului mai mic de tehnologie catre masinile de strada. De accea Mercedes apare cantitativ mai des in competitiile sportive. Dar Renault are o filozofie mai deosebita in ceea ce priveste competitiile sportive: cand se angreneaza intr-o competitie isi dau 5 ani ca sa o castige. Si pana acum au reusit mereu. Dar financiar vorbind, cand nu este relevant pentru imaginea lor, se retrag. Sa nu uiti ca Renault este SINGURA marca angrenata in toate formele de motorsport cel putin la un anumit nivel, au una dintre cele mai productive scoli de tinere talente si competitii monomarca la nivel European. Din pacate banii dicteaza si nu sunt implicate mai mult in sport pentru ca orice competitie ar avea de castigat prin prezenta unuia dintre numele mari in motorsport. Sa inchei, as putea spune ca intr-o competitie in care ar fi implicate Renault impotriva Mercedes(vorbesc de motorsport), mereu mi-as pune banii pe Renault :))
-
DST, marţi, 30.04.2013 15:27
@raduvlase Bine ca puneti accent pe stelele Euroncap numai cand va convine. Hotarati-va odata ! Renault stia ce sunt 5 stele EuroNcap cand altii se jucau cu pta in praf, inclusiv Volvo. S60 (turism, clasa medie, pretentii, masina de familie) avea doar 4 stele in 2001. Renault-Nissan e un exemplu de parteneriat durabil & respectat in industria auto, pentru ca au demonstrat ca se poate, acolo unde altii au esuat.Plus de asta sunt foarte bine vazuti la utilitare in Europa Occidentala. Astea-s motivele pentru care a apelat Daimler la ei. Te faci ca nu intelegi ce vreau sa zic prin colaborari esuate? Vezi colaborarea Vw-Suzuki, PSA-Mitsubishi (nici acum nu exista un schimb de actiuni), BMW-Rover, Daimler-Chrysler, Ford-Volvo etc. PS: Ce a scris "Nu conteaza" e foarte relevant. E normal sa fii fara replica.
-
dan, marţi, 30.04.2013 15:34
Astia chiar credeau ca Renault fabrica masini sigure pe bune? Daca da, isi merita soarta.
-
inexorabil, marţi, 30.04.2013 17:02
@Fan-Renault vorbeste de parca m-ar fi spionat in curtea firmei unde sunt incorporat, caci numai in ultima saptamana am condus trei Renault-uri in interes de serviciu (Megane, Clio si Clio Symbol) si, fiind prima oara cand am incercat ceva de la aceasta marca, am ramas, intr-adevar, cu o senzatie neasteptat de amara! Plastice ordinare, spatiu neprietenos, confort din parti, motoare lente (mi se parea ca ma prinde noaptea pana sa ajung la 100 km/h), volane ciudate (facute in asa fel incat doar ca le-ai sucit un pic si deja nu mai vezi niciun cadran din cauza lor), plus ca razbatea in aer o imaginatie precara a arhitecturii bordului. Si cat am admirat pe vremuri Renault 16 si 25! Nu stiu cum o fi dincolo, la PSA. Dar as fi curios, doar asa, ca sa ma lamuresc cu cine se va imbarliga GM/Opel. Eu sper ca Mercedes sa-si revina in fire cat mai repede, adica sa-si dea seama ce ar putea sa-si provoace siesi, nesilit de nimeni, doar fiindca vrea sa se robeasca, cu ochii inchisi, acestui frustrant esafodaj al "reducerii cheltuielilor de productie" (adica al investitiilor necesare; ma rog, sintagma este pleonastica!). Acum colaborarea se limiteaza la "comerciale", dar, daca s-ar intampla sa apara vreun "succes" nescontat......refuz sa ma gandesc mai departe!
-
@inexorabil, marţi, 30.04.2013 18:01
Mascarici, nu mai exista a Clio Symbol de ani buni. Oricum sunt masini diferite, conceptii diferite. Symbol nu s-a vandut niciodata in Franta. Sa judeci o marca dupa cateva modele mi se pare o prostie. Utilizarea unui limbaj bombastic de soarece de biblioteca garanteaza ca n-ai nici in clin, nici in maneca cu ceea ce inseamna un automobil. N-ai tu cum sa pricepi ce inseamna masini pentru pietele emergente, clientala tinta, lifestyle, volum, premium si alte asemenea notiuni de bun simt. Tu ne scrii de experientele tale la serviciu (de parca i-ar pasa cuiva) cu masini expirate... halal gandire ! De o viziune de ansamblu in industria auto si alte lucruri mai complexe nici nu mai discutam... Tu nu poti sa treci de faza "am condus un clio symbol sau megane sedan" de acum 100 de ani , daramite sa observi ca Dacia, Renault, Nissan, Infiniti au potential si devin din ce in ce mai puternice. Renault din ce in ce mai atractiva cu produse ca Zoe, Clio, Captur etc si tu ne bati campii cu prejudecatile tale idioate. Colaborarea nu se va "limita" pentru ca asa vrei tu sau altii, ci se vor cauta noi portite, doar ca fata de trecut, cei de la Daimler vor fi mai prudenti. Nu se vor mai face masini fara sa existe o cerere clara, doar de dragul de avea o colaborare.
-
Nu conteaza, marţi, 30.04.2013 19:33
@@inexorabil Perfect de acord cu ceea ce spui. In Romania lucrurile se judeca mai degraba sentimental decat obiectiv ceea ce face ca cei ce comenteaza aici vad doar rable sau "dumnezei" de marci si nimic intre. Cu toate sincopele avute Renault este un monstru sacru al lumii automobilului din toate punctele de vedere asa cum mai sunt altii pe langa. Sa faci masini de atatia ani si inca sa fi bagat in seama inseamna ca pe undeva fac ceva corect iar daca Mercedes care este un alt monstru sacru(ca sa pastrez analogia) I-a ales ca partener certifica ceea ce am spus mai sus. Fiecare marca este specializata pe o anumita "felie" de piata si cand un constructor incearca sa treaca pe alta, cel mai des apeleaza la cineva cu experienta acolo. Mercedes va beneficia de experienta Renault in ceea ce priveste motorizarile mici si platforme compacte, iar Renault va primi motorizari mari si platforme pentru divizia lor de lux (Infiniti). ASta pe langa injumatatirea costurilor de dezvoltare ale noilor tehnologii.
-
inexorabil, marţi, 30.04.2013 21:18
Ce tot plescai acolo de "premium", Carlos the Jackal, Semtex sau cum ti-o zice? Epitetele "dragute" te dau de gol, dar nu ma strofoc sa te infrunt, ci te las "winner" cu potentialul tau "tot mai puternic", cu tot. Asta ar fi eufemismul pentru sarmanii consumisti care "trebuie" sa accepte "succesurile" occidentale: piete emergente? Nu exista nicio cerere "expresa", ci lumea este "educata" zi de zi sa inghita brasoavele oculte servite de altii si, astfel, perfect spalata pe creier, sa le considere etaloane demne de urmat. Sigur ca nu vei accepta niciodata realitatea ca exista destui iubitori de masini care nu privesc produsele Renault-Dacia ca pe niste monumente de arta. Oricat te-ai zborsi, eu nutresc un respect retrospectiv fata de Renault mai pregnant decat al tau, clar? Eu inteleg firea ta feroce, de hiena hamesita, dar stoarce-te de sangele ala rau si lumineaza-te ca am vorbit despre masini reale, recente, functionale, nu "expirate" ! Treci inapoi in cusca, Fido, si ingroapa plasticele de Reno, ca sa le poti rontai cand ti-o fi foame. Daca nu-ti mai raspund, inseamna ca te ascult pe tine cum crantz-crantz cu pofta. PS: Masina ta de votat imita masina de cusut. Rimeaza?
-
Florin, miercuri, 01.05.2013 10:28
Cred ca va iesi treaba buna din colaborarea asta. Sunt masini bune si raspund bine nevoilor clientilor profesionali. Putina lume stie ce inseamna asta.
-
Mircea, duminică, 05.05.2013 08:38
Mercedes se aliniaza la standardele franceze :)) Au inceput sa produca masini cu pretentii si preturi de Mercedes. Rezultatele se vad.
-
@Mircea, joi, 09.05.2013 18:36
A gresi e omeneste, iar conducerea Daimler nu e straina de greseala. Nu exista pe lumea asta constructor fara greseala. Greseli cel putin la fel de grave ca asta. Aspect total ignorat, bineinteles. Prostia apare in momentul in care unii isi pun la lucru prejudecatile personale si trec cu vederea imaginea de ansamblu: 1.Renault e cel mai mare constructor de utilitare din Europa, iar locul unde au ajuns a fost dobandit prin profesionalism si buna cunoastere a pietei. 2. Rezultatul nu-i dezastruos pentru segmentul din care face parte Citan, dar e un exemplu de "asa nu" pentru un constructor premium. Totusi faceti din tantar , armasar. Clar. PS pentru cultura ta generala: Renault Kangoo era cea mai sigura utilitara din segment la momentul testarii in 2003.
Citeste si
-
SIGURANTA | joi, 14 noiembrieNoi teste Euro NCAP: 3 stele pentru Ford Tourneo Courier, produs în RomâniaEuro NCAP a publicat rezultate noi după cea mai recentă serie de teste de siguranță. Au fost testate 5 mașini noi, printre care și Ford Tourneo Courier, produs la Craiova. Monovolumul a obținut doar 3 stele. Citeste tot
-
SIGURANTA | marţi, 12 noiembrieNoua Dacia Duster, rechemată din cauza unei probleme electriceNoua generație Dacia Duster este supusă unei campanii de rechemare în service. Campania de rechemare, prima pentru noua generație Duster, a fost inițiată din cauza unei posibile defecțiuni la circuitul electric al mașinii. Citeste tot
-
SIGURANTA | sâmbătă, 9 noiembrieVolkswagen: 115.000 de mașini rechemate în service, în SUA, din cauza airbag-urilor TakataConstructorul german de automobile recheamă în service circa 115.000 de mașini, în SUA, din cauza airbag-urilor Takata. Sunt afectate inclusiv modele Passat din 2006-2007. Citeste tot
-
SIGURANTA | marţi, 5 noiembrieEpopeea Takata continuă: 6 milioane de mașini Opel, rechemate pentru înlocuirea airbagurilorMilioane de mașini Opel produse în ultimii 21 de ani sunt supuse unei rechemări de amploare pentru înlocuirea airbagurilor. Cele mai multe exemplare afectate ar putea fi dotate cu airbaguri Takata defecte. Citeste tot
-
SIGURANTA | joi, 10 octombriePeste 20.000 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în Uniunea Europeană, anul trecutPotrivit unui nou raport realizat la nivelul Uniunii Europene, peste 20.000 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, în 2023. Deși numărul accidentelor a scăzut în România, țara noastră are în continuare o rată ridicată de accidente rutiere mortale. Citeste tot
Asa e cand vrei sa pacalesti clientul se mai intampla si nasoleli dastea. Asteptam cu interes viitorul smart cu motor de dacia, viitorul mercedes de platforma de clio si cine stie ce strutocamila va mai crea alianta asta. E a doua oara in ultimii 15 ani cand dau chix cu aliantele si nu s-au invatat minte.