DeLorean ar putea sa renasca
O companie americana intentioneaza sa produca propriile sale modele DeLorean.
Tot mai multe supercar-uri de traditie incep sa-si anunte renasterea. Dupa Diatto Ottovu by Zagato si De Tomasso Pantera a venit randul unei alte legende auto sa se pregateasca de relansare. Este vorba de celebrul model DeLorean, vedeta filmului "Inapoi in viitor".
Danny Botkin, un fan inrait al modelului, in varsta de 40 de ani, a pus bazele unui atelier care reconstruieste modele DeLorean vechi sau iesite din functiune. Atelierul lui Botkin se afla in stransa legatura cu DeLorean Motor Co, o companie din Texas care se ocupa tot cu reconstruirea modelului DeLorean si care intentioneaza sa produca o noua generatie intr-un numar limitat. Compania americana s-a gandit sa produca propriile exemplare ale legendarului model pentru ca deja in stocul sau nu mai exista decat 200 de motoare originale DeLorean, V6 de 2.6 litri.
Ultimul model DeLorean a fost fabricat in 1982 in Nordul Irlandei, in total fiind produse doar 9000 de exemplare. Dintre acestea in prezent in circulatie se mai afla doar 6500 de unitati.
Botkin, care a venit cu aceasta idee dupa ce a achizitionat propriul sau DeLorean, este asaltat de comenzi desi pretul pe care il percepe pentru reconstruirea modelului este destul de piperat. In prezent un fan al automobilului legenda trebuie sa scoata din buzunar aproape 25.000 de dolari pentru a-l cumpara si inca 42.500 de dolari pentru a-l reconditiona.