Fisker caută să încheie o alianţă pentru a supravieţui
Fisker se află într-o situaţie financiară dificilă şi are nevoie de un partener penru a încheia o alianţă. Potrivit oficialilor există discuţii cu trei companii în acest sens.
Deşi se bucură deja de succes cu noul său hibrid Karma, Fisker nu o duce foarte bine din punct de vedere financiar. Americanii conştientizează că planurile de viitor au nevoie de un suport material important, pe care compania nu şi-l poate permite.
Tony Posawatz, noul CEO Fisker, recunoaşte că producătorul nu poate continua fără un sprijin exterior. Oficialul a recunoscut că se află în discuţii avansate cu trei companii diferite pentru întocmirea unei alianţe. Potrivit lui Posawatz, conducerea Fisker discută deja cu oameni de decizie din cadrul potenţialilor parteneri şi nu exclude încheierea unui parteneriat la începutul anului viitor.
Fisker a apelat deja la ajutorul băncii de investiţii Evercore Partners pentru a căuta parteneri viabili. Ba mai mult, a luat în calcul chiar şi alternativa unei intrări în insolvenţă.
Deşi îşi concentrează atenţia mai mult asupra pieţelor din China şi Europa, americanii nu au reuşit să atragă atenţia unor constructori auto cu renume.
Posawatz a declarat că Fisker poate oferi potenţialilor parteneri tehnologia de propulsie a vehiculelor electrice cu autonomie extinsă, componente pentru vehicule ce pot fi alimentate la priză şi expertiza pe care a câştigat-o construind astfel de maşini.
În situaţii de urgenţă, Fisker ar putea alege chiar să vândă trenul său de propulsie hibrid, o ofertă tentantă pentru orice constructor care vrea să respecte normele de poluare americane din 2025.
via carscoop
Mare pacat ar fi ca aceasta firma care produce cu succes incantatorul model Karma sa dispara. Sper din tot sufletul sa gaseasca un partener serios cu care sa continue activitatea.