România: Autostrada Soarelui a fost finalizată după 30 de ani
La 30 de ani de la începerea lucrărilor, Autostrada A2, a doua din România, a fost finalizată astăzi, după ce ultimul tronson, care leagă Cernavodă de Medgidia a fost dat în folosinţă.
Şoferii din România au de astăzi un nou motiv de bucurie: ultimul tronson al autostrăzii A2 a fost dat în folosinţă. Lucrările pentru acest important proiect de infrastructură au început în urmă cu 30 de ani, dar şoferii pot acum să circule pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa, pe toţi cei 202 km care formează Autostrada Soarelui. Segmentul de autostradă inaugurat astăzi, Cernavodă-Medgidia, are o lungime de 20 de kilometri şi acum poate fi exploatat în ambele sensuri de mers în adevăratul sens al cuvântului, circulaţia fiind restricţionată până în prezent la un singur sens.
În mod miraculos, autostrada a fost finalizată înainte de termenul stipulat în contract, acesta fiind de ianuarie 2013. La fel ca în cazul primelor tronsoane ale Autostrăzii Soarelui, ultima secţiune nu are nicio staţie de alimentare cu carburant, niciun telefon de urgenţă şi niciun alt element de acest gen. Potrivit datelor anunţate de Guvern, costurile legate de execuţia autostrăzii A2 s-au ridiat la peste 700 de milioane de euro. Aceste date vizează doar construcţiile realizate după 1990, ceea ce ne arată un cost de 3.46 milioane de euro pe kilometru, în care includem şi reabilitatea completă a primului tronson al A2.
Ultimul tronson al autostrăzii A2 face legătura cu centura Constanţei, care a fost deschisă circulaţiei tot astăzi. În prezent, circulaţia pe sectorul Cernavodă-Medgidia se face pe o singură bandă pe sens şi cu o limită de viteză de 80 km/h, fiind montate indicatoare în acest sens. Astfel, ultima secţiune a autostrăzii A2 va fi exploatată, în primă fază, în regim de drum naţional, nu în regim de autostradă, aşa cum i-ar spune numele. O strategie similară a fost aplicată şi pe o porţiune a autostrăzii A3.
Via Adevarul
VICTORIE!!!! E buna asta cu terminarea inaintea de termen, dupa ce-au fost 100 de termene amanate. Se poate daca se vrea, inca vreo 500 de km in 25 de ani si ne-am scos, iar cand vom avea 2000 de km nu cred ca vor mai fi masini, dar mai bine prea tarziu decat niciodata.