Franţa renunţă la planurile de a găzdui o cursă de F1 în 2013

Publicat miercuri, 28.11.2012 09:46 de Daniel Popescu

Franţa nu mai are nicio şansă de a reveni în calendarul Formulei 1 în sezonul 2013, după ce circuitele de la Paul Ricard şi Magny Cours nu au depus nicio cerere oficială în acest sens.

Termenul limită impus de Federaţia Franceză de Motorsport pentru ca circuitele de la Paul Ricard şi Magny Cours să solicite în mod oficial găzduirea unui Mare Premiu al Franţei pentru sezonul 2013 a expirat marţi.

Totuşi, niciunul dintre cele două circuite nu a depus documentaţia prin care să solicite oficial un loc în calendarul sezonului 2013, astfel că şansele ca Franţa să revină în Formula 1 anul viitor au devenit practic nule.

Consiliul Mondial al FIA se va reuni la începutul lunii decembrie la Instanbul pentru a ratifica versiunea finală a calendarului Formulei 1 pentru anul viitor, care are şanse minime să includă cele 20 de Mari Premii din versiunea preliminară.

Cursa americană de la New Jersey a fost deja amânată pentru 2014, iar Franţa spera să o înlocuiască cu o etapă la Magny Cours sau Paul Ricard, însă acum toate speranţele se leagă de o posibilă revenire surpriză a Marelui Premiu al Turciei.

O NOUĂ ŞANSĂ PENTRU NURBURGRING?

De asemenea, este posibil ca noul calendar să includă doar 18 curse, întrucât Nurburgring întâmpină grave probleme financiare. Chiar dacă iniţial a apărut informaţia potrivit căreia germanii nu au ajuns la nicio înţelegere cu Bernie Ecclestone, agenţia de presă SID susţine că reprezentaţii circuitului au primit acordul pentru a relua negocierile cu deţinătorul drepturilor comerciale ale competiţiei.

"Acum trebuie să facem progrese în negocierile cu Ecclestone şi să facem un contract", a precizat Thomas Schmidt, directorul executiv al circuitului de la Nurburgring.

Via L'Equipe, YallaF1

  • pablo256r, miercuri, 28.11.2012 13:31

    Nu se mai satura mosuletul Bernie de bani. Pentru urmatorul an competitional a majorat si taxele ca sa ia el mai multi bani insa echipelor le cere sa-si reduca bugetele. Deja pilotii sint "soferi de duminica". Nu se mai pot intilni cu monoposturile decit in concursuri. E o mare prosite interzicerea testarii monoposturilor.

  • GrosJan, miercuri, 28.11.2012 16:21

    mosul bernie s-a sclerozat de tot, dupa ce va crapa bosorogul lumea F1 se va schimba total