Pirelli îi oferă un post de pilot de teste lui Schumacher
Pirelli a dezvăluit că este dispusă să-i ofere un post de pilot de teste lui Michael Schumacher în 2013, dar nu exclude nici un eventual parteneriat în alte competiţii.
Michael Schumacher a anunţat joi că se va retrage din nou din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon, însă presupunerea de bază este că germanul va rămâne într-un fel sau altul implicat în lumea sporturilor cu motor.
Chiar dacă a refuzat să discute despre acest subiect, germanul a primit deja o primă ofertă din partea celor de la Pirelli, care afirmă că ar fi încântaţi să se folosească de serviciile sale pe post de pilot de teste.
"Cred că este cel mai experimentat pilot de teste pentru pneuri din istoria Formulei 1. Dacă se plictiseşte în munţii din Elveţia, sunt sigur că putem găsi ceva pentru el, chiar dacă nu am 20 de milioane de lire sterline pentru el. Aşa că ar trebui s-o facă din dragoste, nu pentru câştiguri financiare", a declarat Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli.
Pe de altă parte, Hembery susţine că este deschis oricărui tip de parteneriat cu Schumacher, chiar dacă acesta ar implica şi alte competiţii adicente Formulei 1.
"A făcut ceva curse de Superbike cu noi, iar noi suntem prezenţi în raliuri şi cursele de turisme. L-am avut pe Kimi Raikkonen pe pneurile noastre în raliuri, iar Robert Kubica face de asemenea raliuri cu noi, aşa că poate Schumacher vrea să încerce altceva. Suntem deschişi. Dacă Schumacher este interesat, suntem deschişi la oferte", a adăugat el.
Schumacher a fost unul dintre cei mai apriogi critici ai pneurilor furnizate de Pirelli în acest sezon, considerând că acestea împiedică piloţii să concureze la potenţial maxim pentru că trebuie să conserve cauciucurile. În prezent, pilotul de teste al celor de la Pirelli este Jaime Alguersuari, însă spaniolul este creditat cu mari şanse să semneze cu Sauber. O altă opţiune luată în calcul de Pirelli pentru postul de pilot de teste este Robert Kubica.
Via Autosport
Daca Shumi ar fi avut o masina competitiva altfel ar fi stat lucrurile acum. O masina cu multe gauri si forme nu face performanta