Raliul Franţei, PS 2-4/22: Loeb a preluat conducerea
Sebastien Loeb este lider în Raliul Franţei cu un avans de peste şapte secunde în faţa lui Jari Matti Latvala, în timp ce Mikko Hirvonen ocupă locul trei.
După un început modest în superspeciala de joi seară, Sebastien Loeb a dominat primele trei probe speciale ale zilei de vineri şi s-a instalat rapid în fruntea clasamentului general după ce a câştigat PS 2 şi PS 3. Francezul a fost însă învins de Jari Matti Latvala în PS 4, iar în prezent diferenţa dintre cei doi este de 7.6 secunde.
Mikko Horvonen ocupă locul trei la volanul celuilalt Citroen DS3 WRC de uzină, după ce iniţial urcase până pe treapta a doua a podiumului. Thierry Neuville nu a reuşit să ţină pasul cu piloţii fruntaşi în prima parte a zilei şi a coborât până pe locul patru, însă are de recuperat doar 1.5 secunde pentru a-l ajunge din urmă pe Hirvonen.
În spatele său s-a poziţionat Dani Sordo de la Mini, urmat de Petter Solberg, care are parte de un început dezamăgitor, însă în acelaşi timp în ritmul său obişnuit pe asfalt. Cele trei probe speciale de vineri dimineaţă au fost lipsite de incidente majore pe traseu.
Următoarele patru probe speciale din Raliul Franţei vor avea loc vineri după-amiaza.
Raliul Franţei - Clasament după PS 4/22:
1. Sebastien Loeb Citroen 38m30.5s 2. Jari-Matti Latvala Ford + 7.5s 3. Mikko Hirvonen Citroen + 19.1s 4. Thierry Neuville Citroen Junior + 20.6s 5. Dani Sordo Prodrive Mini + 23.2s 6. Petter Solberg Ford + 26.1s 7. Mads Ostberg Adapta Ford + 33.6s 8. Ott Tanak M-Sport Ford + 50.0s 9. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 54.8s 10. Chris Atkinson Italia Mini + 1m38.4s