Update: Prima versiune a calendarului Formulei 1 pentru 2013
Echipele au primit în Singapore o versiune preliminară a calendarului F1 pentru 2013, care include cursa de la New Jersey şi prevede menţinerea circuitului de la Hockenheim în locul lui Nurburgring.
Bernie Ecclestone a reuşit să alcătuiască o versiune preliminară a calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2013, cu peste trei luni întârziere faţă de termenul obişnuit.
Calendarul a fost prezentat echipelor în paddock-ul circuitului de la Singapore şi cuprinde doar lista provizorie a curselor de anul viitor, singura dată marcată fiind cea din dreptul etapei de debut din Australia: 17 martie. Conform aşteptărilor şi dorinţelor lui Ecclestone, calendarul cuprinde 20 de curse, însă
incertitudinile planează asupra mai multor Mari Premii care nu şi-au prelungit încă contractul.Comparativ cu sezonul curent se remarcă înlocuirea Marelui Premiu al Europei de la Valencia cu o nouă cursă în Statele Unite, care ar urma să aibă loc la New Jersey. Cu toate acestea, desfăşurarea cursei este incertă în condiţiile în care organizatorii întâmpină probleme financiare, iar finalizarea pistei ar putea fi întârziată.
De asemenea, Marele Premiu al Germaniei ar urma să fie găzduit şi în anul viitor de Hockenheim, deşi conform principiului rotaţiei acesta ar fi trebuit să revină circuitului de la Nurburgring, care trece însă de asemenea prin grave probleme financiare. Singapore şi Japonia au fost de asemenea incluse în calendarul provizoriu în ciuda faptului că nu au semnat încă prelungirea contractului, în timp ce India şi Coreea de Sud fac presiuni pentru reducerea taxei de participare.
Iată ordinea în care ar trebui să aibă loc cele 20 de curse din sezonul 2013, planificat să înceapă în 17 martie: Australia, Malaysia, China, Bahrain, Spania (Barcelona), Monaco, Canada, SUA (New Jersey), Marea Britanie, Germania (Hockenheim), Ungaria, Belgia, Italia, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, India, Abu Dhabi, SUA (Austin) şi Brazilia.
O versiune preliminară oficială a calendarului este aşteptată să fie făcută publică de FIA în 28 septembrie după întrunirea Consiliului Mondial.
Update: A apărut şi versiunea completă a calendarului provizoriu pentru sezonul 2013 al Formulei 1, care include datele de desfăşurare pentru toate cele 20 de curse:
Cursa | Data |
Australia (Melbourne) | 17 martie |
Malaysia (Sepang) | 24 martie |
China (Shanghai) | 14 aprilie |
Bahrain (Sakhir) | 21 aprilie |
Spania (Barcelona) | 12 mai |
Monaco | 26 mai |
Canada (Montreal) | 9 iunie |
America (New Jersey) | 16 iunie |
Marea Britanie (Silverstone) | 30 iunie |
Germania (Hockenheim) | 21 iulie |
Ungaria (Hungaroring) | 28 iulie |
Belgia (Spa-Francorchamps) | 1 septembrie |
Italia (Monza) | 8 septembrie |
Singapore (Marina Bay) | 22 septembrie |
Japonia (Suzuka) | 6 octombrie |
Coreea de Sud (Yeongam) | 13 octombrie |
India (Buddh) | 27 octombrie |
Abu Dhabi (Yas Marina) | 3 noiembrie |
SUA (Austin) | 17 noiembrie |
Brazilia (Interlagos) | 24 noiembrie |
Via Pitpass
adica 2 curse in SUA??lol nu fac spume la gura astia cu nascarul??;))