Raikkonen refuză să spună dacă va rămâne în Formula 1 în 2013
Kimi Raikkonen nu exclude retragerea din Formula 1 la numai un sezon după ce a revenit în competiţie, deşi admite că are opţiune de prelungire a contractului cu Lotus.
Kimi Raikkonen a revenit în Formula 1 pe baza unui contract pe un singur sezon cu Lotus, însă înţelegerea dintre cele două părţi include o clauză potrivit căreia parteneriatul se prelungeşte în mod automat dacă finlnadezul obţine anumnite performanţe.
Patronul Gerard Lopez a confirmat cu numai 11 zile în urmă că
această opţiune de prelungire a fost activată, însă Raikkonen a preferat să fie enigmatic în Singapore şi a sugerat că ar putea părăsi Formula 1 la sfârşitul anului dacă nu se mai simte confortabil în competiţie."Ei bine, nu poţi să ştii niciodată. Există multe alte lucruri plăcute de făcut în afara Formulei 1. În acest moment avem opţiuni şi vom vedea ce se întâmplă. Întotdeauna am spus că nu sunt disperat după Formula 1 şi atunci când voi simţi nevoia să fac altceva o voi face. Dar pentru moment mă bucur, mă simt bine în echipă, lucrez cu oameni buni şi vom vedea ce se întâmplă. Sunt multe alte competiţii şi multe alte lucruri normale de făcut în afara Formulei 1, aşa că vom vedea", a declarat el.
La fel de enigmatic a fost şi Lewis Hamilton, care a refuzat să facă orice comentariu cu privire la numele echipei pentru care va concura anul viitor, în mijlocul speculaţiilor că ar putea părăsi McLaren pentru Mercedes.
"Sunt aici pentru a vorbi despre acest weekend. Nu am nicio altă veste, aşa că nici nu trebuie să vă deranjaţi să mă întrebaţi lucruri care sunt întrebat constant. Să discutăm despre altceva", a replicat britanicul când a fost întrebat despre planurile sale de viitor.
Via ESPNF1, Daily Telegraph
hamilton si-a inceput drumul pe panta descendenta asa cum de altfel era si de asteptat in urma comportamentului sau care lasa mult de dorit din toate punctele de vedere ! e doar un alt taximetrist care se crede mult mai bun decat este !!!