Ecclestone vrea să vândă Formula 1 pe bursa din Singapore
Bernie Ecclestone a recomandat proprietarului Formulei 1 să vândă o cotă minoritară de acţiuni pe bursa din Singapore, în mijlocul speculaţiilor că Ferrari şi Red Bull vor primi acţiuni gratuit.
Bernie Ecclestone a confirmat miercuri informaţiile din presa internaţională cu privire la intenţia de a vinde Formula 1 pe bursa din Singapore. Britanicul în vârstă de 81 de ani insistă însă că decizia finală va aparitine conducerii CVC Capital Partners, fondul de investiţii care deţine 63.4% din drepturile comerciale ale Formulei 1.
Potrivit postului de televiziune SkySports, CVC a mandat deja banca de investiţii Goldman Sachs să analizeze această oportunitate, iar Formula 1 ar putea fi evaluată la peste 10 milioane de dolari.
Pentru început, planurile prevăd scoaterea la bursă a unui procent de 15% din acţiuni, astfel încât CVC Capital Partners să rămână acţionarul majoritar.
Intenţia lui Ecclestone de a vinde Formula 1 pe bursă vine în contextul în care trebuie să negocieze semnarea unui nou Acord Concorde cu echipele şi FIA. Potrivit speculaţiilor, Ecclestone a decis să le ofere celor de la Ferrari şi Red Bull Racing 2.5% din acţiunile Formulei 1 pentru a determina cele două echipe de top să semneze noul acord care guvernează Marele Circ.
Britanicul speră că, dacă va ajunge la o înţelegere cu Ferrari şi Red Bull, celelalte echipe nu vor avea de ales şi vor fi nevoite să semneze la rândul lor noua înţelegere.
În prezent, echipele primesc doar 50% din veniturile obţinute de CVC Capital Partners pentru drepturile TV, intenţia iniţială fiind ca procentul să crească până la cel puţin 75%. Ecclestone vrea însă să evite acest lucru prin ofertele personalizate pentru Ferrari şi Red Bull, însă a negat miercuri aceste informaţii.
Via | Reuters