Nissan confirmă: Juke-R accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.7 secunde

Publicat miercuri, 11.01.2012 16:59 de Sebastian Toma

Oficialii Nissan au confirmat specificaţiile tehnice ale lui Juke-R, proiectul lor special. Modelul are nevoie de 3.7 secunde să accelereze de la 0 la 100 km/h şi poate să atingă 257 km/h.

Oficialii Nissan au confirmat specificaţiile tehnice ale lui Juke-R şi au răspuns întrebărilor venite de la fanii mărcii pe Facebook în cadrul unei sesiuni speciale de întrebări. După cum am anticipat, modelul primeşte în intregime sistemul de propulsie al lui GT-R R35, de la motorul V6 twin-turbo, până la sistemul de tracţiune integrală şi toată electronica aferentă. Suspensia şi diferenţialele lui GT-R sunt şi ele prezente pe Juke-R, lucru care a dus la eliminarea banchetei din spate. Totodată, modelul a fost echipat cu un rollcage omologat FIA şi cu un eleron spate avansat.

Cel mai rapid Nissan Juke de serie are nevoie de 8.6 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 200 km/h. Omologul său cu sistem de propulsie preluat de la GT-R are nevoie de 3.7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate să atingă o viteză maximă de 257 km/h. Modelul dezvoltat de cei de la Nissan în colaborare cu RML şi Nissan Technical Centre Europe a fost construit in 22 de săptămâni şi se mândreşte un nivel de manevrabilitate deosebit.

Cei de la Nissan au specificat faptul că au încercat pe cât posibil să păstreze exteriorul lui Juke, deoarece design-ul acestui model le place la nebunie. Singurele modificări estetice au fost realizate pentru a suporta nivelul superior de performanţă de care este capabil trenul de propulsie al lui GT-R.

Via | Nissan

  • OPC, miercuri, 11.01.2012 23:54

    arata delicios . si specificatiile tehnice sunt absolut fabuloase. 3.7 secunde inseamna ca te joci cu m 3 . foarte tare

  • Luminita, joi, 12.01.2012 11:16
    Super tare este

    E o nebunie totala acolo la ea, pacat ca nu toata lume isi poate permite sa achizitioneze una. Imi place nespus de mult tot la ea. Poate in urmatorii 5 ani sa imi permit sa-mi iau si eu una, Mult succes in continuare si la mai multe modele superbe , sunteti cei mai tari.:):):)

  • @OPC, joi, 12.01.2012 16:14

    Te referi la BMW M3, daca da, iti amintesc ca mai exista si curbe, concurenti direct cu M3 sunt mai rapizi pana la 100Km, dar cand incep curbele se pierd,

  • ha..., joi, 12.01.2012 16:40

    Are suspensia si diferentialele lui GT-R amice... sa-ti amintesc ca Nissan GT-R se 3.14sa pe BMW M3 cu jet sub presiune?

  • @ha, joi, 12.01.2012 16:43

    Eu cred ca esti putin amuzant, ce treaba are un GTR care este un supercar cu un M3, nu compara merele cu perele. Nici M3 cu Juke nu este comparatia buna, dar fiind mai greu decat GTR sunt sanse .

  • io, joi, 12.01.2012 17:08

    Pai are treaba ca ai aruncat cu noroi in Juke-R, cand sub caroserie are tehnologie de GT-R. Comparatia pe care a facut-o "Luminita" e intr-adevar gresita, dar asta nu inseamna sa induci ideea ca Juke-R ar fi vreo barca cu tehnica de 2 lei.

  • io, joi, 12.01.2012 17:11
    erata

    nu e Luminita, e OPC

  • Pentru @OPC, sâmbătă, 21.01.2012 12:10

    http://www.automarket.ro/tv/curse-auto/nissan-juke-r-este-mai-rapid-dect-trei-supercaruri-2364.html