Walter de Silva: "Cross Coupe prefigurează viitoarele noastre SUV-uri"

Publicat joi, 08.12.2011 11:22 de Sebastian Toma

Segmentul în care activează Dacia Duster şi Nissan Juke le-a atras atenţia celor de la Volkswagen, care au anunţat că vor dezvolta un crossover de segment B inspirat din conceptul Cross Coupe.

Walter de Silva, şeful departamentului de design de la Volkswagen, a declarat în cadrul unui interviu pentru Automotive News că noul concept Cross Coupe va prefigura aspectul viitoarelor SUV-uri din gama Volkswagen. Constructorul german îşi va mări portofoliul cu crossovere de diferite dimensiuni şi cu caracteristici diferite de design pentru a atrage mai mulţi clienţi. Şeful departamentului de design de la Volkswagen anunţă dezvoltarea unui crossover mic sub Tiguan. În prima jumătate a anului 2011, Tiguan şi Touareg au fost pe primele poziţii la vânzări în segmentele în care activează, semn că Volkswagen are reţeta vânzărilor de SUV-uri şi încearcă să o adapteze altor modele pentru a-şi spori cota de piaţă.

"Cererea pentru crossovere este în creştere pe pieţele mature, dar şi pe pieţeleţe emergente şi noi trebui să acoperim această cerere cu o expansiune multilaterală în oferta noastră. China nu mai este o piaţă dominată de berline şi prezintă un apetit în creştere pentru crossovere, pe care trebuie să-l luăm în considerare la dezvoltarea noilor modele. Conceptul Cross Coupe nu prefigurează viitorul Tiguan, un vehicul care va păstra proporţiile tradiţionale, ci prezintă o idee asupra viitoarelor modele pe care le vom pune în vânzare în segmentul crossoverelor.", a declarat Walter de Silva, şeful departamentului de design de la Volkswagen.

Volkswagen nu are în portofoliu un SUV de segment B, nişa cu cea mai mare creştere pe piaţa din Europa în prima jumătate a anului, cu vânzări de 112.530 unităţi, o creştere de 81% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform analizei JATO. Dacia Duster reprezintă principalul câştigător al acestei nişe, marcând vânzări de 76.204 unităţi. Nissan Juke, un alt produs al alianţei Renault-Nissan, se descurcă bine pe piaţa din Europa şi a inspirat alţi constructori la dezvoltarea unui răspuns în această nişă. Spre exemplu, în aprilie 2010, cei de la Nissan anunţau că au înregistrat 50.000 de comenzi pentru Juke pe piaţa din Japonia, iar fabrica din Sunderland (Marea Britanie) a ajuns să lucreze la capacitate maximă pentru a construi acest model în ritmul cererii din Europa.

Via | AutomotiveNews (înreg.)

  • edi80, joi, 08.12.2011 13:55
    :)

    Va revolutiona cu siguranta piata suv-urilor!

  • realitatea zilei, joi, 08.12.2011 15:57

    Volkswagen nu revolutioneaza niciun sector, ci castiga prin asa-zisele masini "echilibrate". Acum au vazut succesul lui Juke si Duster si li s-a aprins becul... vor si ei o felie din tort... trebuie totusi sa inceapa sa se multumeasca cu firimiturile, pentru ca asta le va lasa Renault-Nissan de acum incolo.

  • TIKA, joi, 08.12.2011 17:22
    a vorbit mama omida

    Daca nu veneau din romanica previziunile astea nu se mai invartea pamantul. Cred ca sunteti tepeni de drogati cand vorbiti!!

  • silviu nae, joi, 08.12.2011 17:31
    vw cross coupe

    tare de tot cel mai frumos pe care l-am vazut acum! bravo vw number one!

  • VW, joi, 08.12.2011 18:54

    Tot o mizerie ramane...

  • eu, joi, 08.12.2011 19:22
    @

    daca asta-i mizerie inseamna ca te plimbi cu BICICLETA si te bagi si tu ca musca-n lapte sa comentezi

  • denon, joi, 08.12.2011 19:44
    @eu

    Daca taceai ... In state mult mai dezvoltate mersul cu bicicleta este ceva normal,sanatos,ieftin si eco.Daca pt. tine mersul cu bicicleta inseamna mizerie,atunci .. esti un norocos.