Luxgen5, sedanul din Taiwan care ameninţă Audi A4 şi BMW Seria 3
Constructorul taiwanez Luxgen a prezentat un nou model destinat a se comercializa la nivel global. numele său este Luxgen5 şi ţinteşte segmentul lui BMW Seria 3 şi Audi A4.
Taiwanezii de la Luxgen au planuri mari. După ce a lansat Luxgen7 SUV şi Luxgen7 MPV, constructorul asiatic vine acum cu un sedan, botezat Luxgen5, o evoluţie a conceptului electric Neora, expus anul acesta la Salonul Auto de la Shanghai.
Potrivit comunicatului oficial emis de Luxgen, noul sedan, aşteptat să debuteze live în aprilie, ţinteşte segmentul premium de clasă medie la nivel global, intenţia producătorului fiind aceea de a fi prezent pe cât mai multe continente. Plecând de la această premiză, taiwanezii au gândit un şasiu cu ajutorul americanilor de la Alstar, iar maşina a fost testată de britanicii de la Mira pentru a îndeplini cererile pieţelor globale.
Sub capotă se vor afla două motorizări pe benzină. Entry-level-ul va fi asigurat de o unitate de 1.8 litri VVT Turbo, ce produce 150 de cai putere şi 230 de Nm, resurse administrate cu ajutorul unei cutii automate cu cinci rapoarte.
Versiunea de top va fi propulsată de un motor de 2.0 litri VVT Turbo, care livrează 170 de cai putere şi 256 de Nm, cuplat la o cutie automată cu şase trepte. Performanţele acestei configuraţii înseamnă un sprint de la 0 la 100 de km/h în 8.5 secunde şi o viteză maximă de 210 km/h.
Deşi vine din Asia, Luxgen5 beneficiază de o mulţime de elemente de siguranţă: sisteme active precum ABS, EBD, BAS, ESC şi TCS nu lipsesc din echiparea standard.
La interior, clienţii care se aşteaptă la un model premium se vor întâlni cu futuristul sistem Head-Up Display şi cu sistemul multimedia Luxgen Think+ Touch, echipat cu sistem de operare Android şi dezvoltat în parteneriat cu producătorul de telefoane mobile HTC. Şoferul va interacţiona astfel cu funcţiile maşini prin intermediul unui ecran tactil încorporat în consola centrală.
via | carscoop
Lexus, Infiniti, Audi, MB si BMW au zilele numarate, Luxten sau Luxgen vine din urma pus pe "fast forward". :))