Suzuki dezvoltă un Swift hibrid cu autonomie extinsă
Suzuki doreşte să devină un rival de temut pe piaţa hibridelor pentru Toyota şi Honda,iar pentru a-şi atinge planurile, aceştia lucrează la o versiune cu autonomie extinsă a lui Swift hibrid.
Producătorii japonezi Toyota şi Honda au acaparat deja piaţa hibridelor, însă conaţionalii de la Suzuki vin tare din urmă. Conform ultimelor informaţii, japonezii îşi canalizează toate energiile către dezvoltarea unor noi concepte şi prototipuri "verzi" care să utilizeze tehnologia hibridă sau cea a carburanţilor alternativi.
După ce a prezentat la New York Kizashi EcoCharge, un sedan hibrid, Suzuki surprinde din nou printr-o versiune cu autonomie extinsă a lui Swift Plug-In, model care a debutat la Salonul Auto de la Tokyo din 2009 . Cel mai bine vândut model al producătorului japonez din Europa va beneficia de o tehnologie hibridă avansată pentru a se putea bate de la egal la egal cu Honda Jazz hibrid.
Tehnologia pe care niponii o vor utiliza poartă denumirea de "Range Extender" şi este similară cu cea a unui hibrid plug-in care foloseşte un motor mic cu combustie internă pe post de generator. Această tehnologie este deja prezentă pe Chevrolet Volt sau Opel Ampera.
Via | Autoplus