Rosberg a câştigat trofeul Bandini

Publicat miercuri, 02.03.2011 16:55 de Daniel Popescu

Nico Rosberg a câştigat troul Bandini pentru rezultatele obţinute la Mercedes GP în sezonul 2010. Germanul va primi trofeul în 5 iunie în oraşul italian Brisighella.

Nico Rosberg a câştigat prestigiosul trofeu Bandini, decernat anual de conducerea oraşului italian Brisighella în care s-a născut fostul pilot de Formula 1 Lorenzo Bandini.

Chiar dacă nu a fost implicat în lupta pentru titlul mondial, Rosberg i-a impresionat pe organizatori prin rezultatele bune obţinute pe parcursul sezonului pentru Mercedes GP: germanul a obţinut trei podiumuri şi l-a surclasat constant pe mult mai titratul sau coechipier Michael Schumacher.

Chiar dacă a fost deja anunţat că învingător, Rosberg va primi trofeul Bandini abia în 5 iunie, chiar în oraşul Brisighella situat în apropierea sediului de la Faenza al Scuderiei Toro Rosso.

Trofeul Bandini a fost acordat pentru prima oară în 1992 pentru a marca 25 de ani de la moartea lui Lorenzo Bandini, survenită în timpul unui tragic accident suferit în Marele Premiu al statului Monaco din 1967. Ulterior, premiul a fost acordat anual, iar printre precedenţii câştigători se număra Jacques Villeneuve, Jenson Button, Michael Schumacher, Kimi Raikkonen, Fernando Alonso, Mark Webber, Felipe Masa, Robert Kubica, Sebastian Vettel sau Lewis Hamilton.

Via | ESPNF1

  • tech_nick, miercuri, 02.03.2011 19:39
    Rezultate...

    ...constant bune, seriozitate si multa preocupare! Meritat din plin, titlul-l onoreaza. Am convingerea ca va oferi si-n noul sezon multe surprize placute; e pe masura marcii!! Bafta...sa fie! O generatie de tineri germani, buni piloti, ce nu compromit ,,tehnica nemtzeasca"! (chiar daca unii dintre ei "alearga" sub alte "branduri").

  • aiurea, miercuri, 02.03.2011 20:43

    realizare era daca-l batea pe Schumi cand era in forma. Acum e o formaliatate pentru un pilot de F1. Asta nu inseamna ca Schumi e vreun idiot. Nu, e cel mai bun din toate timpurile. Alt fost campion daca revenea renunta dupa doua curse pe motiv ca e cu 2 sec mai lent decat coechipierul.