OFICIAL: Lancia Flavia va fi fratele european al lui Chrysler 200

Publicat joi, 13.01.2011 12:54 de Bogdan Mirică

Sergio Marchionne a confirmat versiunea europeană a modelului Chrysler 200. Ea va fi vândută sub brandul Lancia şi ar putea să se numească Flavia.

Schimbul de modele gândit de Fiat în direcţia Chrysler-Lancia va consemna un nou pas important. Subsidiarul italian va vinde în Europa propria versiune a sedanului Chrysler 200. Modelul european se va adresa tot publicului din segmentul mediu, dar va adopta trăsăturile şi designul Lancia.

Informaţia a fost făcută publică de însuşi Sergio Marchionne, preşedintele executiv al celor două grupuri. Şeful italian a ţinut chiar să facă şi o propunere pentru numele sub care va fi vândut modelul pe Bătrânul Continent. "Noul Chrysler 200, incluzând aici şi derivatul de caroserie cabrio, vor ajunge în Europa sub sigla Lancia, iar Flavia este un nume destul de potrivit pentru viitorul model."

Potrivit unor speculaţii recente, Flavia ar putea să îşi facă apariţia chiar în cadrul Salonului Auto de la Geneva, programat peste două luni. Tot în cadrul evenimentului elveţian, Lancia ar putea expune la standul său propria variantă a americanului Chrysler 300C, recunoscut pe Bătrânul Continent sub numele de Thema. Acelaşi stand va face loc şi noii generaţii Ypsilon, dar şi variantei europene a modelului Grand Voyager, botezată Phedra.

via | autoblog

  • dan, joi, 13.01.2011 16:13
    Flavia sau Fulvia?

    "Lancia Flavia va fi fratele european al lui Chrysler 200" "Ea va fi vândută sub brandul Lancia şi ar putea să se numească Fulvia. "

  • alex, joi, 13.01.2011 16:26
    Design Lancia

    "dar va adopta trăsăturile şi designul Lancia" Si care sunt trasaturile alea ? Cam asa ceva facea VW in primii ani de platforme comune in grup ,schimbari de detaliu pe care abia le observi.

  • Victor, joi, 13.01.2011 16:55

    Europenizarea modelelor americane sub brandul Lancia de demonstreaza un singur lucru,ALFA ESTE DE VANZARE!!!!!In cadrul concernului italian marca FIAT va fii una medium catre low cost,Lancia una uper-market,Masseratii o marca premium de volum,Ferrari o marca hiper premium de nisa,celelalte marci Iveco,Dodge,Ram,Chrysler,Jeep vor ocupa diverse pozitii de piata. Daca marca Alfa va fii pastrata aceasta se va canibaliza cu Lancia si Masseratii dar in cazul in care va fii achizitionata de catre VAG acolo isi va gasii locul mult mai usor,sub acest brand fiind comercializate modelele fatoase gen Passat CC sau Scirocco,modele al caror succes este limitat de faptul ca sunt comercializate sub brandul VW,marca ce este vazuta ca una producatoare de masini plate. Eu unul cred ca Alfa Romeo se va canibaliza cu Audi fortand VAG sa reinventeze acesta marca sau sa ii ingusteze nisa de piata mult mai mult decat acum sau cine stie poate sa il vanda.

  • Dan, joi, 13.01.2011 17:12
    @Victor

    Nu e o certitudine ca asta inseamna vanzarea Alfei. Fiat pare decisa sa investeasca in noi modele Alfa, si chiar daca vor da gres nu cred ca o vor vinde, asta daca va merge prost tot grupul Fiat, pe de alta parte strategia asta cu modele americane rebranduite sub marca Lancia si Fiat nu o vad f bine la capitolul vanzari, vom vedea ce va fi

  • ..., joi, 13.01.2011 20:32
    @ victor

    stai calm ca iar te-ai udat

  • ztele, joi, 13.01.2011 21:28
    @Victor

    Vezi ca pana sa se vanda Alfa, s-ar putea sa ramana idolii tai fara MAN si Scania.