Calificările din Japonia vor avea loc duminică

Publicat sâmbătă, 09.10.2010 09:31 de Daniel Popescu

Calificările pentru Marele Premiu al Japoniei au fost amânate până duminică la ora 04:00 în urma ploilor torenţiale care s-au abătut asupra circuitului de la Suzuka.

Programate iniţial pentru ora 08:00, ora României, calificările pentru Marele Premiu al Japoniei au fost amânate succesiv cu câte 30 de minute până la ora 09:30, din cauza rafalelor puternice de ploaie.

Precipitaţiile au început să cadă vineri imediat după terminarea celei de-a două sesiuni de antrenamente şi s-au înteţit în această dimineaţă, bulversând complet ultima sesiune de antrenamente.

Ulterior, cantităţile de apă au ajuns la peste 26 de litri/m2 într-un interval de numai trei ore, motiv pentru care comisarii de cursă au decis în cele din urmă amânarea calificărilor până duminică la ora 04:00, ora Romaniei, in timp ce cursa va avea loc la ora 09:00.

In prealabil, circuitul va fi inspectat Safety Car duminică la ora 03:30.

O situaţie asemănătoare s-a petrecut şi în sezonul 2004, când calificările de la Suzuka au fost amânate de asemenea până duminica din cauza rafalelor de ploaie.

  • hoyad, sâmbătă, 09.10.2010 09:46
    Va ploua, nu va ploua maine...

    O sa fie o pista cu multa ploaie maine dimineata la startul calificarilor, dar poate nu va ploua. Valabilitatea schimbarii itemilor cu siguranta va fi hotarata definitiv, dupa anuntarea orei oficiale de incepere a calificarilor (chiar daca acum este trecuta ora 04:00 din 10.10.2010).

  • KalEl, sâmbătă, 09.10.2010 10:16

    Obositii aia de pe tvr transmit ?

  • Corneliu, sâmbătă, 09.10.2010 12:51

    In 2004 motivul oficial al amanarii calificarilor a fost apropierea unui taifun, pista fiind inchisa complet sambata, amanarea fiind facuta in prealabil.

  • tzigaie, sâmbătă, 09.10.2010 13:11
    Tvreu

    Transmite postul national sau ne ajuta cineva priceput cu link ceva unde putem sa vedem live?

  • tzigaie, sâmbătă, 09.10.2010 13:17
    :)

    Imi doresc din suflet sa ii vad treziti la 4 pe hahalerele alea doua de bonifaciu si mikidutza! De dragul competitiei si al nostru bineinteles.

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 09.10.2010 14:36
    pfoa

    a schimbat cutia de viteze :(( 5 locuri penalizare :((

  • Andrei, sâmbătă, 09.10.2010 15:17
    :)

    Ce cutie? Cine?

  • mig65, sâmbătă, 09.10.2010 15:17
    Link-uri pentru calificari Live

    http://ilemi.com/ http://www.fromsport.com/ http://atdhe.net/index.html http://www.firstrow.net/sports/motosport.html

  • Solauris, sâmbătă, 09.10.2010 15:18
    .

    Hamilton, vezi siteul oficial f1.com

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 09.10.2010 15:34
    offf

    mai bine riscau si lasau cutia de viteze asa cum era :( Nu a cedat doar se simtea o presiune de ceva ulei in cutie dar functionar normal. Era de 50 % dar macar avea o sansa la victorie, era ultimul cartus... Asa cu un loc 8-9 va fi aproape imposibil :((

  • Cristi, sâmbătă, 09.10.2010 15:41
    Hami

    Probabil acea lovitura in parapet a cauzat problema.Mai sunt calificari si apoi cursa.Orice se poate intampla.

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 09.10.2010 15:46
    @Cristi

    Nu cred ca acea lovitura deoarece a lovit cu partea din stanga fata a masinii, in mod normal cutia nu este atinsa din acel unghi. Probabil o slabiciune a cutiei Mclare la fel ca la Hungaroring.

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 09.10.2010 16:01
    damn it!! Come on Lewis!!!!

    Go for it!!!!!!!!!

  • Niculae, sâmbătă, 09.10.2010 16:06

    Nu este chiar asa de rau daca i-au schimbat cutia si are 5 pozitii penalizare, macar are o scuza duminica dupa cursa. Poate sa dea vina pe concurenta, pe masina si pe vreme, are de unde alege. Oricum la cat de putin concentrat este Hamilton, sansele lui la victorie erau nule. Plus ca masina are sigur o problema daca amandoi pilotii au "avut probleme" in acelasi loc.

  • Corneliu, sâmbătă, 09.10.2010 19:16
    @Niculae

    Intr-adevar, este vina masinii lui Hamilton ca nu a franat automat si a intrat cu viteza prea mare in viraj, mama ei de treaba. Oricum, Degner face multe victime, amintiti-va cum a fost anul trecut. Deasemenea, care-i problema daca un pilot a facut accident in antrenamentele libere, atunci cand se forteaza la greu, ca pilotii sa se obisnuiasca cu limitele si cu comportamentul masinii?! Ca un exemplu, ati uitat de mesterul Alonso care si-a omorat monococa in antrenamente si a ratat calificarile?

  • Niculae, sâmbătă, 09.10.2010 19:49

    @Corneliu: Da chiar, care-i problema? Care-i problema ta, pe mine nu ma deranjeaza faptul ca Hamilton face greseala dupa greseala, ba din contra. Alonso a gresit si in alte parti, nu doar la Monaco singura chestie este ca macar a recunoscut ca a gresit. Iar in cursa as spune ca si-a spalat pacatele, ceea ce Hamilton nu-l vad facand. Deci... care-i problema ta?

  • michael_schumacher, sâmbătă, 09.10.2010 22:08
    Schumy fan 4 ever

    @Niculae Si Alonso se plange, hai sa fim seriosi... E normal sa dea vina pe ceva sau cineva, acum daca vreti sa fiti sarcastici, nu aveti decat... Si Hamilton si Alonso au greit mai mult cand se zbateau cu masina si cu stresul de pe umerii lor in situatii dificile. Am spus in repetate randuri, sunt DOAR oameni si gresesc si da, nu recunosc asta de multe ori, depinde de noi fanii F1 cum vrem sa privim afirmatiile astea. Extras de citate memorabile Alonso de pe automarket: Alonso: "Nu am avut suficiente pneuri soft în calificări" Alonso evită să comenteze ordinele de echipă din Germania Alonso: "Am reacţionat emoţional la finalul cursei de la Valencia" Alonso: "Comisarii au manipulat rezultatul cursei" Alonso: "Suntem prea departe de Red Bull" Alonso: "Ferrari trebuie să îmbunătăţească rapid performanţele" Alonso, surprins de rezultatul slab din calificări Alonso şi Massa se contrează pe tema pneurilor Alonso critica speculatiile despre motoarele Ferrari Alonso: "Sepang a fost cea mai dificila cursa din cariera" Alonso sustine ca rezultatele modeste obtinute de Ferrari in antrenamentele de la Sepang nu sunt reprezentative pentru adevarata forma a echipei. Alonso: "Red Bull sunt prea buni, nu ma gandesc la victorie" Alonso: "Daca nu va place F1 uitati-va la altceva" Alonso: "Eu si Felipe vom fi rivali, e absolut normal"

  • Bulldog, sâmbătă, 09.10.2010 23:10
    Alonso:"vom castiga campionatul in 2010"

    "Ca si Massa, noi fanii F1 trebuie sa fim deasemeni realisti. Avem 4piloti de la 2echipe despartiti de 24puncte toti cu minim 2victorii in acest sezon, restul sunt outsideri..." -sunt vorbele tale desteptule!Din STIINTA TA!Ai pusee de ura amestecate cu frustrari intense.Poti sa-ti mai dau.Culca-te si scuteste lumea de mizeriile tale!

  • Bulldog, sâmbătă, 09.10.2010 23:11

    @michael_schumacher-de tine e vb

  • Bulldog, sâmbătă, 09.10.2010 23:13
    ham

    Ham e cel mai idiot pilot posibil!!Licenta in prosteala!

  • Niculae, duminică, 10.10.2010 05:33

    @Stii M_S din tot ce ai postat tu acolo... reiese doar ca Alonso este realist. Pur si simplu Alonso, Massa si Ferrari s-au descurcat, chiar daca au avut un inceput de sezon prost. Pot sa copiez si eu citate, doar ca prefer... sa folosesc cuvintele mele :) Diferenta majora intre Hamilton si Alonso este ca primul nu recunoaste nimic niciodata. Dar iti seama, daca ne gandim ca tu crezi ca Schumacher nu a imbatranit... ci doar masina este de vina. Asa ca inainte de ati da cu parerea... vezi daca este cineva interesat de ea. Eu personal sunt primul care te ignora pentru ca... ai ochelari de cal. Du-te pe blog sa vezi de ce cred eu asta :)