Test de consum Automarket: 3.2 litri cu Opel Insignia 2.0 EcoFlex

Automarket a provocat Opel Insignia la un test de consum in urma caruia modelul german a aratat ca te poate face sa uiti de benzinarii. Relateaza Mircea Mester si Bogdan Mirica.

Ce trebuie sa faci pentru a scoate un consum cat mai mic pe minim 50 de kilometri? Aceasta a fost intrebarea pe care Bogdan Mirica si Mircea Mester si-au pus-o atunci cand cei de la Greenblog.ro i-au anuntat ca sunt inscrisi pe lista participantilor unui concurs care are ca scop obtinerea unui consum cat mai redus la volanului unui Opel Insignia EcoFlex cu motor de 2.0 litri si 160 de cai putere. Ceilalti concurenti? Alti jurnalisti din presa auto, fara a sti care. Era normal, consumurile fiecaruia trebuiau sa fie secrete, fara ca ceilalti sa aiba puncte de reper. Mai mult, pentru a starni setea de competitie, cei de la Greenblog.ro au plusat cu un premiu interesant: o excursie la Vancouver, gazda Jocurilor Olimpice de Iarna din 2010.

Fiecare dintre cei doi membri ai echipei Automarket a avut la masina la dispozitie timp de 24 de ore, in cadrul semifinalelor concursului. Scop: la returnarea masinii, undeva in zona centrului capitalei, computerul de bord trebuie sa arate o valoare cat mai mica. Nu conteaza cum, unde si de ce. Conteaza doar sa faca minimum 50 de kilometri in cele 24 de ore. Cei mai buni jurnalisti intrau in finala.

Primul a fost Mircea, care a avut masina de joi pana vineri dimineata. A urmat Bogdan, care a luat aceeasi masina in saptamana imediat urmatoare, de luni pana marti dimineata.

TESTUL LUI MIRCEA

Urasc testele de consum. Mi se pare ca pun masina la cazne pe care nu le-ar indura in mod normal si, de ce sa nu recunosc, mi se pare ca un test de consum este unul dintre cele mai plicticoase lucruri pe care poti sa le faci in spatele volanului. De fapt, pentru a fi mai corect, urasc SA FAC teste de consum. Pentru ca atunci cand specialistii in acest tip de teste mai anunta cate o performanta, sunt primul care se mira si anunta redactia despre cifrele incredibile ale profesionistilor in domeniu.

De aceasta data, daca tot am avut "impertinenta" de a cotiza la tezaurul de articole legate de mediu de pe Automarket.ro, am zis sa incerc. Am luat masina dimineata, cu plinul facut, cu gandul de a parcurge cei 50 de kilometri pe autostrada Bucuresti-Constanta, in noaptea dintre cele doua zile. Nu aveam absolut niciun punct de reper, in afara consumului mediu anuntat de producator (5.2 litri/100 km) si al celui realizat de Bogdan in testul de presa din Germania cu aceeasi versiune EcoFlex a modelului german: 4.2 litri/100 km in regim extraurban. Adica exact aceeasi valoare anuntata de producator.

Singura regula autoimpusa: sa nu ma agit prea tare. Evident, inainte de un astfel de test poti, de exemplu, sa verifici presiunea in anvelope si sa o maresti putin, pentru ca rezistenta la inaintare sa fie cat mai scazuta. Am luat masina, am pus-o in parcarea din fata redactiei Automarket si am asteptat seara pentru a-i da bice. Mi s-a parut foarte interesanta regula conform careia nu ai voie sa resetezi kilometrajul (fusese notat la plecare), dar poti sa resetezi consumul masinii oricand. Pe masina proprie, resetarea unuia dintre elementele de mai sus implica resetarea tuturor celorlalte. In cazul Insignia, toate sunt independente. Evident, am hotarat ca procesul de reset va avea loc la intrarea pe autostrada, antrenamentul si incalzirea avand loc prin Bucuresti, pana la iesire.

Dupa ce am rulat prin Bucuresti incercand sa-mi imaginez ca pe pedala de frana si pe cea de acceleratie se afla propriile-mi degete degerate si rugandu-ma ca semafoarele sa fie verzi, ca-n Paradis, am ajuns la iesirea pe autostrada cu un consum de 6.1 litri. Cu 0.7 mai putin decat anunta producatorul. Semne bune! Inarmat cu prietena in dreapta, cu multa rabdare si cu o sticla de apa plata care sa-mi tina de urat, am ajuns in treapta a sasea, am setat cruise controlul la limita de jos a turatiei permise de motor in aceasta treapta(undeva la 1050-1100 rpm) si am constatat ca testul meu va avea loc la o viteza de croaziera de circa 70-75 kilometri pe ora. Cu radioul si aerul conditionat inchise.

Dupa 10 kilometri, consumul mediu s-a stabilizat la 3.0 litri/100 km, cu instantaneul variind - in functie de inclinatia soselei, pe care din acea noapte n-o mai vad atat de plata precum o vedeam pana atunci - intre 2.8 si 3.3. Din cand in cand, din cauza faptului ca tot ce era sticla se aburea, porneam sistemul de climatizare pentru 30 de secunde. Imediat, instantaneul urca pana la 3.8-4.0, ceea ce a facut ca mediul sa urce si el, dupa 20 de kilometri, la 3.1 litri/100 km. A fost momentul in care am hotarat ca, pentru a duce masina a doua zi cu un consum decent, trebuie sa fac doua lucruri. In primul rand, sa rulez cat mai multi kilometri in acea noapte, pentru ca intoarcerea in oras sa nu-mi strice foarte mult media. Apoi, sa duc masina tot atunci, in miez de noapte, la parcarea organizatorilor, urmand ca dimineata sa ajung acolo cu propria masina si sa le dau cheia ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Am rulat in total aproape 200 de kilometri, un chin pentru cei care cred - normal - ca noaptea e facuta pentru somn. Intre orele 0:30 si aproape 4, am calcat cu 70 de kilometri pe ora o autostrada careia la un moment dat am inceput sa-i numar, din cauza plictiselii, panourile de protectie impotriva farurilor celor din contrasens. La intrarea in oras, computerul de bord arata 3.3 litri/100 km, deoarece la un moment dat, pe drumul de intoarcere, rularea lina pe cruise control s-a transformat in convulsii brutale de subturare ale masinii, in urma carora mi-am jurat ca nu mai chinui in viata mea vreun model de test. Am fost nevoit sa opresc si sa repornesc motorul, deoarece consumul instantaneu o luase razna, miscand intre 6 si 7 litri/100 km, iar cel mediu urcase deja pana la 3.3 litri.

In oras, din cauza semafoarelor care mi-au facut in ciuda si din cauza cetei care m-a oprit sa tai motorul la fiecare stop (trebuia ca luminile ca functioneze deoarece se lasase o ceata foarte deasa peste oras), am ajuns la 3.5 litri/100 km. Nu stiam daca a fost bine sau rau, stiam doar ca am coborat cu 0.7 litri mai jos de consumul extraurban anuntat de producator si cu 1.7 litri mai jos de cel mediu.

Concluziile mele dupa test:
1. Habar n-am cum functioneaza Insignia EcoFlex la peste 1800, hai 2000 de rotatii pe minut.
2. Se poate mult mai bine, dar n-am sa mai chinui masini niciodata. Cel putin nu in cadru organizat.
3. Daca faceti un test de consum pe 200 de kilometri, faceti-l singur. Altfel, cea din dreapta va adormi. Mai ales daca e 3 noaptea.
4. Insignia poate sa scoata un consum incredibil. La un moment dat, autonomia indicata de computerul de bord era de 1800 de kilometri. De la Bucuresti pana la Frankfurt cu un plin!
5. Bogdan avea sa afle consumul meu, deci avea un punct de plecare foarte bun. Macar sa-i iasa un consum mai scazut!
6. Am scos 3.5 litri/100 km.

TESTUL LUI BOGDAN

Am fost intotdeauna fanul provocarilor neobisnuite, de aceea initiativa celor de la Greenblog m-a prins imediat. Multi se vor intreba ce este atat de neobisnuit la un test de consum. Totul, de la modul in care pleci de pe loc si pana la rabdarea cu care suporti injuriile celorlalti participanti la trafic. Pentru ca, am uitat sa va spun, Romania este ultimul loc in care ai vrea sa faci un test de consum; sa te misti cu viteza melcului pentru doi, trei litri in minus.

Am avut ceva emotii inaintea primei etape. Inaintea testului imi tot imaginam trasee, incercam sa-mi aduc aminte de regulile de aur ale celor care obtin consumuri record si trageam speranta ca voi gasi pe cineva sa ma tracteze 100 de kilometri pentru a obtine o cifra imposibila. Am abandonat ideea mai tarziu.

In ziua testului, drumul parcurs intre redactia Greenblog si Automarket, a fost ca o frumoasa revedere cu modelul testat deja in imprejurimile Frankfurt-ului. Nimic nu mai semana insa cu EcoFlex-ul pe care il stiam, cei cativa kilometri fiind rezumati simplu de cuvantul calvar. De ce? Pentru ca incercarile de a obtine un consum redus au fost intampinate cu URAle de colegii din trafic, care vedeau un Insignia cu numere de Germania, ratacit prin Bucuresti.

Momentul adevarului

Adevarata provocare a venit insa seara. Am plecat la drum, decis sa scot un consum mai mic decat 3.5-ul lui Mircea si sa ma imprietenesc cu modelul german. Nu am ales varianta Autostrazii Soarelui si m-am indreptat spre iesirea vestica a Bucurestiului, mai exact catre Autostrada ce duce la Pitesti. Trebuia sa merg incet si sa ma rog sa gasesc un TIR care sa mearga cel mult cu 70 de km/h pentru a sta pe urmele lui. N-a fost sa fie asa.

Primii 10 kilometri au facut ca cifrele indicate de computerul de bord sa oscileze si sa se joace cu nervii mei. 2.7 sau 6.1, 3.1 sau 5.4, o multime de cifre fara nici un rost, care adunate dadeau un consum mediu de 3.5 litri/100 km. O gura de aer rece, pentru ca instalatia de climatizare a dormit pe toata durata testului, si o resetare blanda a computerului de bord au repornit testul.

Vitezometrul arata 80 de km/h si consumul mediu 3.4 litri/100 km. Deja in masina rasarea sau apunea soarele din ce in ce mai des, in functie de flash-urile TIR-urilor sau a SUV-urilor grabite sa ajunga la Pitesti. Baia de lumina in care ma scaldam, insotita uneori de cate un claxon, singurul sunet care imi mai desfunda timpanele, in afara de cel al dieselului subturat, au fost singurele lucruri care mai alungau plictiseala. Pana cand am vazut ca ma apropii de doua puncte rosii. Nu-mi venea sa cred. Cineva mergea mai incet ca mine. Mai mult decat atat, era o duba. Asta da noroc. Imi gasisem calauza.

Prietenul meu cu dubita

Am venit foarte aproape de noul meu prieten si apoi mi-am adaptat cruise-control-ul la viteza lui. Ajunsesem la 3.3 litri/100 km si deja incepusem sa sper. "Hai cu tata!" "Hai du-ma si pe mine in spatele tau!", "Nu pune frana!", "Accelereaza si tu astazi", "Nu-i lua in seama pe astia cu TIR-urile" au fost dialogurile pe care le-am purtat, imaginar, de la distanta, cu soferul dubei.

Am mers asa vreme de vreo 30 de minute, timp in care 3.3 a ramas tinuit pe afisajul computerului de bord. Vroiam mai putin, dar nu stiam daca se poate, asa ca am stat cuminte in banca mea, adica in Insignia mea. Dar cum orice minune tine trei zile, idila dintre mine si soferul de duba s-a apropiat de sfarsit.

Probabil luminile farurilor mele l-au trezit din somn si l-au facut sa accelereze sau sa franeze fara motiv. Oscilatiile nu erau un lucru bun, cruise-control-ul nu isi mai facea datoria si am fost nevoit sa abandonez cursa de urmarire. Singur impotriva tuturor. Trebuia sa reusesc. Aveam un 3.3, deci puteam sa sper. Aiurea.

Disperarea

M-am decis sa intorc la Gaiesti. Nimic mai simplu: m-am incadrat pe banda de iesire, am parasit autostrada, am urcat cu chiu cu vai podul care traversa A1 si apoi m-am lasat purtat mai mult de vant pe banda de accelerare. Am reusit sau cel putin asa credeam pana cand mi-am aruncat ochii asupra computerului de bord: 3.5.

Deja simteam cum piciorul mi se lasa greu pe pedala de acceleratie si ma cuprinde un sentiment de disperare. Imi venea sa urlu in linistea de mormant care se asternuse in habitaclu. Pentru moment trebuie sa recunosc ca am vrut sa merg pana la Bucuresti in treapta a doua si sa las masina cu un consum de cel putin 20%. Am tras din nou aer rece in piept si am resetat computerul de bord.

3.0

Am decis sa merg incet, sa nu ma grabesc si sa ma apuc de meditatii pana la Bucuresti. Am incetinit pana la 74 de km/h. Turometrul se oprise la 1000 de rotatii si masina nu tremura. Semn bun. Atunci am inceput insa sa zaresc luminita de la capatul tunelului, o luminita care se contura pe computerul de bord, o luminita care luase forma unui 3.0 litri la care nici nu visasem.

Deznadejdea si disperarea de acum cateva minute fusesera inlocuite de un sentiment de exaltare. Am decis sa profit la maxim de cei 60 de kilometri pe care ii mai aveam pana la Bucuresti si am setat propriul pilot automat pe viteza rabdare. Deja incepusem sa ma gandesc la strategia pe care o voi adopta in Bucuresti. Era clar ca trebuia sa las masina in parcarea colegilor de la Greenblog inca din noaptea aceea. Traficul diurn mi-ar fi dat peste cap toate socotelile.

Timpul s-a scurs mai repede si m-am vazut fata in fata cu doua poduri ce "pazeau" intrarea in Bucuresti. Un urcus anevoios, cu mari sacrificii, cu un dans haotic al acului in jurul celor 1000 de rotatii si cu un tremurat disperat al nemtoaicei.

"Vorbe dulci ca-n Bucuresti"

Am trecut insa cu bine si am inceput sa rulez calm pe strazile deja goale ale Bucurestiului. Iuliu Maniu mi-a intins insa multe capcane. Nu fostul premier, ci bulevardul. Prin capcane intelegem semafoare necorelate, care au stat tot timpul pe rosu si m-au obligat sa opresc motorul la fiecare intersectie. Am alunecat incet, cu grija, pe langa masinile parcate, aclamat fiind la fiecare intersectie de taximetristi nervosi.

Cand am ajuns la Palatul Cotroceni consumul deja urcase la 3.1 litri/100 km. Am continuat mersul melcului si am reusit sa ajung pana la Piata Universitatii cu acelasi consum. Aici insa, un politist agitat m-a facut sa apas pedala de acceleratie si sa sar imediat la 3.2 litri/100 km. M-am strecurat agale pe stradute si am gasit fara prea multe probleme un loc de parcare exact acolo unde trebuia sa predau masina a doua zi.

Am plecat spre casa cu speranta ca am reusit unul din cele mai bune consumuri, epuizat psihic de cele cateva ore petrecute in frig si tacere cumplita. As fi vorbit cu oricine imi iesea in cale.

CONCLUZII:

1. Am invatat ca cifrele oficiale de consum, anuntate de constructor in cartea tehnica, pot fi atinse si chiar depasite
2. Am invatat ca EcoFlex poate scoate un consum bun si in oras, un 4.4 in finala fiind suficient pentru a castiga concursul organizat de Greenblog.
3. Am invatat ca in Romania e aproape imposibil sa faci un test de consum fara sa te umpli de respectul celor din jur.
4. Am invatat ca nu merge aproape nimeni cu 80 de km/h pe autostrada.
5. Am invatat ca multe semafoare din Bucuresti nu sunt corelate. Asta nu e insa o noutate pentru nimeni.
6. Am invatat ca EcoFlex este sinonim cu rabdarea.