Seat Ibiza Ecomotive: 2.34 litri la suta prin 12 tari din Europa
Austriacul Gerhard Plattner a stabilit un nou record de consum la bordul lui Seat Ibiza Ecomotive. Fostul pilot de raliu a parcurs 1.910 km cu 44.81 litri de carburant.
Seat Ibiza Ecomotive a stabilit un nou record de consum in mana lui Gerhard Plattner. Austriacul a trecut prin 12 tari din Europa cu un singur plin de rezervor, reusind sa parcurga 1.910 km cu doar 44.81 litri de carburant. Acesta este cel de-al doilea test de consum pe care il face fostul pilot de raliu cu Seat Ibiza Ecomotive, rezultatul precedent fiind de 2.9 litri la 100 km.
Pentru actualul record, Gerhard Plattner apornit din orasul Cieszyn din Polonia pe 23 septembrie si a trecut prin orasele Mosty (Rep. Ceha), Bratislava, Hegyeshalom (Ungaria), Graz (Austria), Varazdin (Croatia), Maribor (Slovenia), Tolbach (Italia), Innsbruck (Austria), Schaan (Lichtenstein), Zurich (Elvetia) si Saint-Louis (Franta), pentru a isi incheia calatoria la Frankfurt. Durata si viteza medie ale acestei deplasari nu au fost anuntate, iar Gerhard Plattner a calatorit singur, ca de obicei.
Precedentul record inregistrat de Gerhard Plattner la bordul unui Seat Ibiza Ecomotive a avut loc in luna aprilie, cand austriacul a plecat de la fabrica Seat din Martorell pana in orasul german Gottingen. La fel ca la prima incercare de acest gen, capota si rezevorul de carburant al lui Ibiza Ecomotive au fost sigilate de catre oficialii IPMC ( International Police Motor Corporation). Pentru cea de-a doua tentativa de record, Gerhard Platnner a folosit aceeasi masina pe care a condus-o si la primul record de consum cu Ibiza Ecomotive.
Via | Seat
Astea sunt niste aberatii, vrajeli si fel de fel de reclame platite de producatori...