Premiera: Kia Cee'd hibrid debuteaza la Paris
Kia va dezvalui la Paris, alaturi de noul Soul, si versiunea hibrida a variantei cu cinci usi Cee'd.
Salonul Auto de la Paris va marca doua premiere importante pentru constructorul coreean Kia. Modelul urban Soul va fi una din vedetele standului coreean, alaturi de surpriza asiaticilor, anuntata astazi: o versiune hibrida a popularului model C'eed, dezvoltata pe varianta cu cinci usi.
Astfel, dupa derivatiile de caroserie break si coupe, gama C'eed se imbogateste cu un nou membru, anticipat de multi specialisti. Asiaticii nu au dat publicitatii nici o informatie oficiala despre versiunea hibrida a noului C'eed, acestea urmand sa fie dezvaluite in premiera in cadrul salonului parizian.
Tot ce se cunoaste pana in prezent este ca oficialii Kia au decis sa lanseze versiunea de productie a hatchback-ului hibrid abia in 2010. Asiaticii vor astepta pana atunci pentru a perfecta modificarile aduse trenului de rulare hibrid, compus dintr-un motor conventional pe benzina si unul electric.
Potrivit unor surse neoficiale, sub capota versiunii hibride ar putea sa se regaseasca motorul de 1.6 litri benzina care "face echipa" cu o unitate electrica de 20 de cai putere. Aceasta din urma este folosita pentru a mari puterea motorului in situatii de solicitare. Versiunea hibrida va folosi si energia rezultata in urma procesului de franare.
Primele imagini ale conceptului nu dezvaluie modificari radicale la nivel exterior si interior. Kia nu a recurs la artificii aerodinamice, singurele modificari fiind resimtite la nivelul interiorului, unde instrumentarul de bord a primit o serie de revizuiri stilistice.
via | AutoBlog