BMW Seria 7 Active Hybrid debuteaza la Paris
BMW va dezvalui la Salonul Auto de la Paris un concept hibrid bazat pe nou lansatul Seria 7.
BMW nu puteau sa ramana nepasatori la premiera anuntata de Mercedes pentru Salonul Auto de la Paris, conceptul S400 BlueHybrid, care prefigureaza o viitoare limuzina ecologica de serie.
Astfel, bavarezii au dezvaluit astazi primele informatii despre conceptul cu care vor sa atace Mercedes: Seria 7 Active Hybrid. Acesta se alatura celorlalte doua concepte hibride gandite de constructorul german: Vision Efficient Dynamics, un diesel-hibrid bazat pe X5, si X6 Active Hybrid, dezvaluit in 2007 la Frankfurt.
Noul concept BMW asteptat la Paris va fi propulsat de un tren de rulare hibrid, compus dintr-un motor V8 de 4.4 litri si 407 cai putere, imprumutat de pe versiunea 750i, si o unitate electrica de 20 de cai putere si 210 Nm.
Spre deosebire de Mercedes S400 Blue Hybrid, noul Seria 7 va oferi mult mai multa putere, concurentul sau din Stuttgart fiind propulsat de un motor electric si unul conventional de 3.5 litri. Diferenta va fi facuta insa de consum, BMW afirmand ca acesta se va imbunatati cu 15% in timp ce Mercedes sustine o economie de 21% pentru conceptul sau hibrid.
Conceptul Seria 7 Active Hybrid va beneficia de tehnologia privind propulsia alternativa dezvoltata de BMW impreuna cu Daimler, Chrysler si General Motors. Sistemul presupune ca unitatea electrica pozitionata langa transmisie poate asigura propulsia la viteze mici sau ajuta motorul conventional in situatii de solicitare.
BMW are de gand sa dea si o finalitate proiectului Active Hybrid, o versiune de productie a conceptului de la Paris urmand sa fie disponibila deja pe piata la sfarsitul lui 2009 sau inceputul lui 2010.
via | MotorAuthority
Cuvinte aruncate in vant. Dupa cum a declarat Honda cu tehnologia acumulatorilor actuali nu se poate scoate mare lucru. Deci marketing.