Noul BMW Seria 4 facelift: tehnologie laser pentru stopuri și sistem mild-hybrid pentru M440i
Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre facelift-ul primit de Seria 4. Pe lista cu noutăți regăsim stopuri cu tehnologie laser, dar și motorizare mild-hybrid pentru versiunea M440i xDrive.
BMW Seria 4 tocmai a primit un facelift, iar, așa cum era de așteptat, noutățile se aplică atât variantei Coupe cât și Cabrio. Lansarea pe piețele internaționale este programată pentru luna martie.
Până atunci, hai să trecem în revistă îmbunătățirile propuse de modelul german.
Așadar, înainte de toate, BMW a pregătit stopuri cu tehnologie laser, care pot fi bifate opțional. Ele sunt standard pe versiunea M440i, după cum transmit reprezentanții companiei. Și farurile au fost revizuite, iar clienții pot opta pentru jante noi, cu diametrul de 19 inch.
Paleta de culori exterioare a fost și ea extinsă, odată cu noile nuanțe Verde Cape York și Roșu Vegas.
De asemenea, versiunile 430i și M440i au primit o serie de accente noi, cum ar fi o grilă neagră, cu finisaj lucios, cu embleme M, accente cromate cu finisaj mat și terminații negre pentru sistemul de evacuare. De asemenea, există pachetul exterior M Carbon care propune mai multe elemente din fibră de carbon.
Și pentru habitaclu există o serie de îmbunătățiri minore, cum ar fi noul volan cu padele pentru schimbarea vitezelor, scaune sport standard, sistem de lumină ambientală revizuit, prize de aer noi și, deja celebrul, ansamblu Curved Display cu sistemul multimedia iDrive 8.5.
În ceea ce privește motorizările, tehnologia mild-hybrid este acum disponibilă pentru toate motorizările cu 6 cilindri în linie și pentru unitatea diesel cu 4 cilindri.
Așadar, versiunea M440i, echipată cu motor de 3.0 litri twin-turbo, cu 6 cilindri, dispune de 374 CP și 500 Nm, dar oferă acum un surplus de 11 CP și 200 Nm, "pentru mai mult de 10 secunde".
Așa cum spuneam, BMW Seria 4 facelift va debuta pe piață în luna martie 2024.
via BMW
Nu prea e nici un facelift cu grila aia oribila. Nu e ca e mare, ci opur si simplu de prost gust, nu are nici un dumnezeu ca design. De altfel tot stilul bmw de curand s-a cam dus pe apa sambetei de cand cu noul sef de design, croat sau ce dumnezeu natie de sarbi este.