Tesla a construit primul exemplar de serie al lui Cybertruck
Tesla a publicat o imagine oficială cu primul exemplar de serie al camionetei electrice Cybertruck. Acesta a fost asamblat la uzina din statul Texas a mărcii americane.
După 4 ani de așteptare, forțată și de problemele aduse de către pandemia de COVID-19, Tesla tocmai a anunțat că a construit primul exemplar de serie al controversatului său model electric, Cybertruck. Inițial, noua camionetă electrică trebuia să debuteze pe piață încă din 2021, dar lansarea sa a fost amânată în repetate rânduri din cauza lipsei de componente cauzate de pandemie.
În ciuda acestor întârzieri, Cybertruck s-a bucurat de o cerere foarte mare din partea viitorilor clienți. Compania lui Elon Musk susține că au fost plasate peste 1.6 milioane de pre-comenzi pentru noul model.
Pentru a marca acest moment mult așteptat de fanii mărcii, Tesla a publicat și o imagine oficială pe pagina sa de Twitter. Din păcate, noul model este ascuns în mare parte de către angajații uzinei, astfel că încă nu putem vedea ce s-a schimbat față de prototipul prezentat în 2019. În orice caz, chiar și aici putem vedea că versiunea de serie păstrează același design ascuțit și foarte controversat.
Deocamdată, Tesla nu a anunțat când vor fi livrate primele exemplare. Mai mult, producția în masă a lui Cybertruck va începe abia în 2024.
via Tesla
-
@Nu înțeleg, duminică, 16.07.2023 17:23
Mai e și posibilitatea ca idioții inutili ca tine sa pape rht cu polonicul. Zic și eu...
-
Dutz, duminică, 16.07.2023 18:26
Ce rahat cu polonicul vorbești??? :))) Uite la capodopera de cyber truck… este ditamai muntele de rahat, acoperit de verdeața si păduri seculare of course!!! ;) Americanii sunt cei mai tari (cel puțin asta consideră ei si nu numai)… la multe, chiar si la prostie.
-
Andrei, duminică, 16.07.2023 18:26
"Nu înțeleg" o fi Dutz? :)) Par sa aibă o grămadă în comun: - nu înțeleg - sunt obsedați de Tesla - jignesc aiurea
Dutz, duminică, 16.07.2023 20:56Nu te strofoca prea mult, si așa ai limita destul de jos. Eu nu fac chestii de 2 lei, tot ce am apus si voi spune, este cu un singur pseudonim… se cheamă caracter si nu dau voturi nici verzi nici roși… nu ma interesează. Când cineva spune ceva citesc si gata, cu sau fără voturi ce-i spus rămâne spus. Când am spus eu ceva nasol de Tesla? Când am comentat ceva legat de calitatea mașinilor lor? Ma “leg” de ce aberații spune Musk si ceata de obsedați si spălați pe creier. O fi el vizionar, muncitor șamd… dar o dă de pământ tot mai des pentru ca nu-si poate controla ego-ul: achiziția Twiter, cybertruck, si 20 mil masini/an începând cu 2023. Anul asta nu vând nici 1,8 milioane si au 4 fabrici, pana in 2029 le mai trebuie 16 fabrici doar de asamblare. Ai ceva de spus, spune, asta ca cine o fi cutare si cutare este penibila. Nu știu cine este “nu înțeleg”, dar subscriu la ce spune. Tesla este mai mult show… poate in timp se va schimba treaba, ar fi păcat de toată munca.
-
@chelu'e208, duminică, 16.07.2023 20:08
Arată că o tâmpenie desenată de un retardat de clasa a 2-a. Cum rămâne cu testele de aruncat bile în geam? :)) Pare că și Musk a schimbat subiectul. :))
-
@inexo, duminică, 16.07.2023 20:39
Nu mai fura telefoanele colegilor de sanatoriu ca să dai mânuțe verzi și roși.
-
Dutz "noaptea NU bate vântul", duminică, 16.07.2023 21:09
"ceata de obsedați si spălați pe creier" Deștept ca tine oricum nu se mai inventează nici când o face plopul pere și răchita micșunele. Sau când o bate noaptea vântul.
-
Dutz "noaptea NU bate vântul", duminică, 16.07.2023 21:14
"se cheamă caracter" "ceata de obsedați si spălați pe creier" Tu ai caracter? Caracter nu înseamnă să jignești pe cei care au alte opinii. Din 3 mesaje scrise de tine, două conțin insulte, în general referitoare la inteligența altora. Asta denota lipsă de caracter dar și multe altele, venind din partea unuia care insista că "noaptea NU bate vântul".
-
@dutzu, duminică, 16.07.2023 22:01
cresc actiunile? cresc..deci, unde bate vantul?
-
Mike, duminică, 16.07.2023 22:06
Jignirile proştilor nu mă afectează. Dacă ar fi o aluzie inteligentă de la cineva ...inteligent , da, merită efortul... dar aşa... Cine? Omu-cireadă care în 5 secunde poate da 20 de voturi negative ?? Nimeni nu îi pasă de indivizi de genul ăsta. Cyber truck este maşina cu cel mai mare număr de rezervări DIN ISTORIE ! Tesla Cyber truck este un MARE succes, indubitabil. Nu făceau ei o întreagă GIGA FACTORY doar pentru o maşină care nu ar avea succes. Caravana trece, câinii latră. Nimic nou.
-
@inexorabil, duminică, 16.07.2023 22:23
tot nu priepi ca sunt oameni care nu vor sa afume ca niste preistorici? care nu vor sa-si omoare semenii, vecinii, copiii, planeta etc?
-
Banditos, duminică, 16.07.2023 23:03
@nu inteleg "umflata" in ce sens? ... Pana una alta are un hardcore care a propulsat compania unde este acum, iar vanzarile mai bune decat ale concurentei dovedesc ca ceva valoare este in produsul pe care il ofera au avantajul că sediul e in America și au profitat că (inca) America se afla pe primul loc la partea de software" .... ce are sula cu primaria? ce logica are propozitia aia numa' tu stii. Daca era din Germania ce "pete" ii gaseai? Dar daca era din Japonia ce aveai sa'i reprosezi? On-topic...hidoasa masina. . Raman la aceeasi parere exprimata si la articolul anterior: prostul gust la maxim. Mi-ar placea, daca va fi sa fie importata, europenii sa ii dea "reject" instantaneu
-
@papagal electric, duminică, 16.07.2023 23:20
"Nimeni nu îi pasă" :))) Du-te, băiatule, la școală!!! :))) Caserola asta pentru porci arată penibil oricât te-ai da tu cu trotineta!!! :)))
-
@inexorabil, luni, 17.07.2023 00:16
The International Agency for Research on Cancer (IARC) have confirmed that there is significant evidence that exposure to diesel fumes causes cancer in humans. Diesel fumes are officially carcinogenic. This means that diesel fumes are harmful and dangerous for humans to work around. According to the WHEC, there is new evidence suggesting that people exposed to diesel fumes, even at very low levels, are at risk of developing lung cancer. deci 50% din veniturile unui dizelist ar trebui taxate direct catre Sanatate.
-
Banditos, luni, 17.07.2023 00:40
"The International Agency for Research on Cancer" neaahhh....aia'i vanduti lu' iluminati. Face agenda guvernului umbrit care vrea sa ne fura volanul din mana. Dar stai sa vezi cum sarjeaza Napoleonu' nostru. Isi sterge balutzele din culturile gurii, se umfla in pene si incepe a turui inca 1000 de cuvinte "alese" puse in word, verificate sa nu exista greseala gramaticala, topica, alea alea..."save" si apoi "send"..
-
Matei, luni, 17.07.2023 01:38
Propun sa îl lăsăm pe inexo sa se lupte cu securiștii lui, ziși și sticleți la mansardă.
-
star trek, luni, 17.07.2023 08:46
the most common HFC has been shown to fuel climate change 3,790 times as much as carbon dioxide over a 20-year period. Tokyo to Require Solar Panels on New Residential Buildings in 2025 Tokyo’s solar mandate closely follows that of France, which passed(Opens in a new window) legislation requiring solar panels to be installed over larger parking lots back in November. Starting in mid-2023, businesses with 80 to 400 parking spaces will have five years to install solar panels over their lots.
-
star trek, luni, 17.07.2023 08:55
A “water battery” hidden deep in the Swiss Alps is finally ready to begin storing 400,000 electric vehicles’ worth of energy.
-
Banditos, luni, 17.07.2023 09:29
@Matei Pai toata lumea l-a lasat. Doar ca e ca maimutza de la zoo. Bagata in seama a evoluat cu impresia, falsa, ca e vedeta siteului. Si a ajjuns sa se comporte identic, cu mofturile, aerele si suficienta caracteristica. Dovada, nesimtirea cu care i-a luat in balon si pe vechii sai aliati care, satui, de extremismul (inclusiv religios) a cercopietcului nostru i-au pus in vedere. Furios, napoleonul siteului, nu a acceptat sa fie tras de maneca in ciuda sustinerii de care s-a bucurat ca o fata mare reusind, intr-un final, performanta de a-i indeparta pe toti. Apoi aceeasi maimutza, catarandu-se pe gard, furioasa ca numai primeste atentia cuvenita duce acum mana la spate si improasca avand pretentia ca e un...geniu literar. In paralel isi aroga pozitia de far calauzitor, el, autointitulatul mandea, batranul, mosul (mai nou are si un rang militar) vede ite neintelese de muritorii de rand, in lumea lui e un desconspirant, identifica tainele si strategia ordinii Mondiale, a guvernului din umbra, etc. Si ca orice fanatic niciodata nu acceepta alta parere decat daca este strict in concordanta cu propriile sale obsesii si idei deraiate pentru ca la el, magnum argumentul (sic!) infailibil, e cuvantul lui vs cuvantul tau, parerea lui vs parerea ta. Metoda simpla e sa nici nu-i citesti barbologia. Oricum ce scrie e doar pentru el dar era o nevoie imperioasa, bolnava, sa fie recunoscut. E obsedat de interventia unuia care i-a spus ca atunci cand ii vede textele face "rotita-rotita vot negativ" . Pe de alta parte micul nostru Vadim, in ciuda spumelor din colturile gurii, e pasnic pentru ca, daca e sa ii analizezi la rece textele, viata lui sociala se reduce strict la cea virtuala. Sihastrul iese din cand in cand, imparte niste injuraturi conspirationiste imbracate elegant in termeni atent potriviti, dupa care se retrage sau e retras (sic!). Ca are grija "sanepidul" de asta. Har Domnului, a lui Cristinel si Maicutei lui!
-
Nelu.Pantofaru, luni, 17.07.2023 16:54
Mai revin odata. Comentariul meu in care exprim anumite lucruri este moderat, insa primul comentariu de aici care jigneste o comunitate intreaga de oameni este lasat. Felicitari echipei Automarket! Dati dovada de adevarata cenzura. Cat despre @Nu inteleg - repet, nu ai avea cum sa intelegi cand ai IQ-ul echivalent al unei meduze. Esti la fel de inutil si "destept" ca una. :)
-
deputy, luni, 17.07.2023 17:11
@Nu înțeleg te-ai intrebat daca nu cumva chiar tu esti idiotul de care vorbesti?
-
Banditos, luni, 17.07.2023 21:54
ultimele trei lături ale dezaxatului ce relevanta au pentru acest SITE AUTO?
-
Mike, luni, 17.07.2023 23:18
domnilor de la AM, aveţi aici un descreierat care ameninţă clar cu moartea alte persoane. Luaţi măsuri domnilor. Nu credeţi că s-a sărit calul foarte tare?
-
Mana-rece-suflet-cald, marţi, 18.07.2023 09:43
Subscriu. Ce scenariu de film de Oscar s-ar pute scrie, doar citind comentariile de aici! De fapt, hai să fim sinceri, cine citește cu adevărat articolele? Comentariile sunt crema. Miezul din dodoașcă. Eu propun AM să încerce o monetizare a lor. E clar că ar fi mai proftabil decât restul construcției.
-
Mike, marţi, 18.07.2023 11:13
https://youtu.be/J1_k2W3r2-g?t=27
-
alex_cu_a_mic, marţi, 18.07.2023 12:01
Totusi unde-i construita masina (sau aratarea) ca in poza cu masina, mai bine de jumate-s mexicani sau pe acolo. O fin in Mexic sau in Texic?
-
Nu inteleg, miercuri, 19.07.2023 17:37
ptr ca nu ma duce capul... asa sunt eu mai idiot, dar totusi util
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
Vote with your wallet... Vedeţi ce zice FCO VW de Tesla https://youtu.be/F68mYUnSisg Orice companie care are un produs mai bun şi mai ieftin, vinde mai mult. Este ECONOMIE DE PIAŢĂ 100% sau 1 on 1 , cum îi mai spune. Tesla face maşini electrice mai bune şi mai ieftine. Punct.