Porsche vrea ca 80% din vânzările sale să fie mașini electrificate până în 2030

Publicat duminică, 21.03.2021 10:00 de Lestyan Bela

Porsche are în plan ca, în 2030, 80% din vânzări să reprezinte mașini electrificate. Planul se bazează pe introducerea de noi modele cu zero emisii, dar și pe păstrarea tehnologiei plug-in hybrid.

Mulți dintre constructorii auto se îndreaptă spre o electrificare completă a mașinilor comercializate în următorul deceniu. Prin urmare, era rândul celor de la Porsche să facă o mișcare în această direcție. Cu toate acestea, compania cu sediul în Stuttgart nu vrea să se îndepărteze complet de motorul termic.

Până în 2030 are în plan ca 20% din vânzări să fie reprezentate de modele cu motoare termice, adică modele precum 911.

Porsche intenționează să își extindă gama de autoturisme electrificate pentru ca acestea să acopere 80% din vânzări până la începutul următorului deceniu. Taycan a fost primul Porsche complet electric, iar compania deja se pregătește ca următoarea generație a modelului Macan să devină 100% electrică. Noul Macan își va face debutul în 2022. Un SUV electric de dimensiunile lui Cayenne se află și el în dezvoltare.

Modelele Panamera și Cayenne sunt deja cunoscute pentru versiunile hibrid, iar nemții vor să dezvolte această tehnologie. Următorul pe listă va fi 911, care va beneficia, cel mai probabil, de o asemenea versiune.

Cu toate de acestea, Porsche a recunoscut că modelele ediție limitată, precum 911 Speedster, reprezintă un stâlp important în afacere. Compania are de gând să investească mult în dezvoltarea de noi ediții ale modelelor deja existente.

Via: autoblog.com

  • inexorabil, duminică, 21.03.2021 12:16

    Şablonul de zi cu zi. “Până în” tulumba bidiviului. Nimic nou…

  • Edikkk, duminică, 21.03.2021 17:16

    QED Alea cu termice 20% sunt pentru capsomani care îşi doresc emoţional o maşină uzată moral de nouă.

  • inexorabil, duminică, 21.03.2021 18:21

    Emetikkk, zadarnic îți imaginezi că, dacă îți place ție să mănânci ceva în particular, hatârul tău trebuie ridicat apoi la rang de legitate universală și impus cu caracter coercitiv. La urma urmei, îți imiți idolii emolari, repetând întruna, stupid și agresiv (în scop "persuasiv") idei care contravin oricărei gânduri normale, funcționale, urmând fidel formula orwellian-tenebroasă "negrul alb".

  • Observator cultural, duminică, 21.03.2021 21:04

    mai capsoman decat tine Edikkk nu poate fi nimeni. Ne-ai convins de mult de asta. Si te rog, nu vorbi de dorinte emotionale. Este evident ca tu, prin toti porii iti doresti o masina, fie ea si uzata moral. Bine, asta daca ti-ai rezolvat cu scoala de soferi. Ai reusit pana la urma sa completezi formularul de inscriere?