Victime ale trendurilor actuale: Opel Astra GTC și Opel Zafira au fost scoase din producție

Publicat joi, 21.06.2018 13:12 de Mircea Meşter

Două modele de tradiție ale gamei Opel au fost eliminate din producție din cauza cererii sub așteptări și pe fondul migrării clienților spre SUV-uri.

Două dintre modelele de tradiție care fac parte din "vechea gardă" Opel au fost scoase în această lună din producție, iar continuarea lor este pusă sub semnul întrebării de vânzările în continuă scădere. Este vorba de coupe-ul compact Astra GTC (bazat pe anterioara generație a modelului german) și de Zafira, monovolumul compact al mărcii Opel.

În cazul lui Astra GTC, eliminarea sa din lista de modele produse de Opel era o chestiune de timp. Cu doar 40.000 de exemplare vândute pe continent de-a lungul carierei sale de piață, Astra GTC era bazat oricum pe anterioara generație a modelului compact, deci vorbim despre o mașină depășită la nivel tehnologic. Nu se știe dacă Opel va construi o versiune cu două uși a lui Astra pe actuala generație, pentru că transferul mărcii dinspre GM spre francezii din Grupul PSA a eliminat planurile dezvoltării modelelor de nișă.

Cealaltă victimă a timpurilor actuale este Zafira, monovolumul compact prin excelență în gama constructorului german. Producția actualei generații a fost și ea oprită pe fondul scăderii numărului de comenzi și în contextul în care clienții acestui segment se orientează acum spre SUV-urile Crossland și Grandland, bestselleri ai familiei contemporane de modele Opel.

  • Kirotractor, joi, 21.06.2018 13:39

    Păcat, păcat, de GTC-ul abandonat. Merita deci actualizat, păstrându-i cumva *aerul* tipic. O fi fost el prea greu vs. concurența, dar *uzat moral* în niciun caz - după mine rămîne cel mai reușit hatch/coupe compact produs pînă acum ca linii / proporții. Posibil să devină și *collectible*, la cît de puține s-au vîndut. O Astra post-K cu 3 uși îmi pare oricum exclusă din start, văzînd politica PSA strict austeră de la preluarea Opel încoa. Nici măcar 208-ul *normal* nu se mai fabrică-n versiunea asta populară cîndva, iar 208 GTI-ul dispare de tot - viitoarea Corsa 208-izată va avea implicit aceeași (tristă) soartă. Și uite-așa se ajunge la aberații de genul Megane-ului RS prins în poze pe circuit (știți voi care :-)) - versiune botezată *Trophy* a unui hot hatch cu 4 uși...fără banchetă spate !!!

  • Lehel, joi, 21.06.2018 15:17

    Interesant, tocmai acum 6 zile (15 Iunie 2018) a fost apreciat si a castigat un premiu Zafira: https://www.automotiveworld.com/news-releases/repeat-winner-opel-zafira-value-champion-2018/ Pacat, chiar eram orientat sa-mi cumpar un Zafira (nu neaparat ultimul model, varianta C (2014-2016), asa parca nu-mi mai vine.. :|

  • Tibi, joi, 21.06.2018 15:52

    Trista soarta monovolumelor. Dupa parerea mea sunt mult mai flexibile, eficiente, utile decat mult-prea-apreciatele gipuri.

  • vianu, joi, 21.06.2018 23:21

    @Tibi schimbari in structura societatii (copii mai putini)o schimbari in comportamentul clientilor cand sunt turisti (nu mai pleci cu tot calabalacul dupa tine), schimbari, in genera,l in utilizarea automobilului care numai este privit ca un mijloc de transport utilitar. zic si eu

  • dan_grc, vineri, 22.06.2018 09:32

    @ vianu Cu toate astea, mașinile se înmulțesc, se construiesc din ce în ce mai multe.

  • vianu, vineri, 22.06.2018 10:04

    Cu toata impresia noastra ca s-ar scumpi ele devin un accesoriu accesibil. Trebuie sa mai punem la socoteala pietele noi, in crestere, China India unde apetitul bifeaza tot timpul recorduri.

  • vianu, vineri, 22.06.2018 11:03

    si era sa uit ce era mai important...monovolumelor asa cum le stim noi par sa li se ia locul de starlete momentului...MPV-urile. Mai inteligent construite, mai flexibile si utilizand mai judicos spatiul dintre cele 4 roti. Cu toate ca arata mai bine un monovolum, in detrimentul acestuia , as alege un MPV.

  • Tibi, vineri, 22.06.2018 11:32

    @vianu MPV nu-i tot una cu monovolum? Sau te referi la masini precum VW multivan, ori Dacia Docker? Ce spunei mai sus despre restructurarea societatii poate fi un motiv, dar monovolumele puteau activa fara probleme si intr-o astfel de societate. Factorul secundar devenit decisiv in trecerea la SUV a fost moda. Masinile devin un accesoriu cum ai spus si tu, si e important sa fim in trend sau ne dorim un SUV pentru ca il au si altii. Asta e societatea de consum in care toti ne comportam ca turmele si cumparam chestii de care nu prea avem nevoie dar ne gadila orgoliul.

  • vianu, vineri, 22.06.2018 13:23

    da, la Multivan, Traveller, Trafic, ProAce etc ma refeream. Iar pe Dokker nu le-as pune alaturi de primele (mult mai mic) cat despre justificarea asta cu "ne comportam ca oile" pentru a explica un trend actual e usor...(nu vreau sa jignesc pe nimeni)...INTOTDEAUNA spiritul de turma a primat. Nu e o noutate, nu e o "chestie observata de 2-3 ani, societatea de consum e (pregnanta) din momentul industrializarii, din momentul in care bunurile au devenit accesibile ca numar si pret. Sa privim lucurile putin mai detasat, si din perspectiva istorica, ar fi mai inteligent decat sa luam de bune elucrubatiile semidocte a unor pseudo formatori de opinie. zic si eu

  • Tibi, vineri, 22.06.2018 16:35

    Eu am spus-o ca pe o mustrare adresata noua, societatii. Tu ai spus-o ca pe o observatie justa si bazata istoric. Poate ca varianta mea e mai utila si va misca pe cineva, macar atunci cand cumpara mancare sau haine, nu o masina. Istoria ne-ar putea lumina multe segmente ale vietii pe care o ducem, inclusiv politica si geografia, iar astfel am privi lucrurile putin mai detasat (cum spui tu) si nu ne-am mai certa si revolta aiurea prin piețe victorioase.

  • pipo, vineri, 22.06.2018 17:42

    Alo..alo.. care "revolta aiurea" ? Ma revolt cand vreau eu si pt. ce vreau eu. Sau si 'matale crezi ca o fi impotriva Constiutiei sa ma revolt si sa cer demisia unui nemernic care are puterea de a-mi influenta viitorul meu si al copiilor ? Ca tanti Vio asa crede !

  • Nelu, miercuri, 18.07.2018 23:42

    Ce rău îmi pare pentru Opel Astra GTC.Chiar aveam în plan sa-mi schimb mașina un Opel Astra 1.7 cdti 101cp,cu o Astra GTC. Sunt foarte mulțumit de Opel din toate punctele de vedere,cum ar fi consum ,putere și este chiar cu un aspect plăcut. Opelul ce îl am acum consumă 3,4 extra și o medie de 4,5 urban.