Vettel îl învinge pe Webber în calificările de la Austin şi va pleca din pole position

Publicat sâmbătă, 16.11.2013 21:03 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel va pleca din pole position în Marele Premiu al Statele Unite după ce l-a învins cu o zecime de secundă pe coechipierul său, Mark Webber.

Sebastian Vettel are mari şanse să ajungă duminică la opt victorii consecutive în Formula 1 după ce a stabilit cel mai bun timp în calificări.

Cronometrat cu 1:36.338, cvadruplul campion mondial l-a învins cu o zecime de secundă pe coechipierul său Mark Webber în ultimul tur rapid de circuit.

Romain Grosjean s-a dovedit a fi principala ameninţare la piloţii Red Bull Racing, însă pilotul echipei Lotus s-a poziţionat pe trei la aproape opt zecimi de secundă de Vettel.

La rândul său, Nico Hulkenberg continuă prestaţiile foarte bune din a doua parte a sezonului, întrucât va pleca de pe locul patru pentru Sauber din faţa lui Lewis Hamilton (Mercedes).

Fernando Alonso a obţinut un nesperat locul şase în condiţiile în care caracteristicile monopostului Ferrari nu se potrivesc cu cele ale circuitului de la Austin, iar spaniolul va fi urmat pe grilă de Sergio Perez (McLaren) şi Heikki Kovalainen, care a avut o prestaţie decenta ca înlocuitor pentru Kimi Raikkonen la Lotus.

Valtteri Bottas a fost al nouălea pentru Williams, iar Esteban Gutierrez a stabilit al 10-lea timp. Pilotul echipei Sauber riscă însă să fie penalizat pe grilă în urma unui incident cu Pastor Maldonado petrecut în prima parte a calificărilor. 

UPDATE: Gutierrez a fost penalizat cu 10 poziţii pe grila de start pentru incident. 

Q2: ROSBERG, SURPRIZA NEPLACUTA A SESIUNII

Daniel Ricciardo (Toro Rosso) va pleca de pe pozitia a 11-a a grilei de start din fata lui Paul di Resta (Force India) si Jenson Button (McLaren), ultimul urmand insa sa plece doar de pe locul 16 in urma unei penalizari de trei pozitii primite pentru o depasire sub steag rosu efectuata in antrenamente.

Marea surpriza a fost insa eliminarea lui Nico Rosberg. Considerat unul dintre principalii rivali ai lui Vettel in acest final de sezon, pilotul echipei Mercedes a stabilit doar al 14-lea timp in fata lui Felipe Massa de la Ferrari si a lui Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso. 

Q1: SUTIL ŞI MALDONADO, ELIMINAŢI

Adrian Sutil a  ratat calificarea în a doua parte a calificărilor pentru mai puţin de două zecimi de secundă şi va pleca doar de pe locul al 17-lea al grilei, însă germanul a întâmpinat şi defecţiuni tehnice la monopostul Force India chiar în debutul ultimului tur cronometrat.

El îl va avea în spate pe Pastor Maldonado de la Williams, în timp ce piloţii Caterham şi Marussia au monopolizat ultimele două linii ale grilei de start, cel mai rapid dintre ei fiind Giedo van der Garde, care va pleca de pe 19. Charles Pic a terminat pe 21, însă va pleca ultimul a urmare a unei penalizări de cinci poziţii pentru schimbarea cutiei de viteze a monopostului Marussia.

UPDATE: Chilton a fost penalizat pentru blocarea lui Maldonado în Q1. Întrucât urma oricum să plece de pe ultimul loc, britanicul va suporta o penalizare de tip drive-through în primele cinci tururi ale cursei.

Marele Premiu al Statelor Unite va avea loc duminică cu începere de la ora 21:00, ora României.

STATELE UNITE - REZULTATE CALIFICĂRI:

 1. Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m36.338s
 2. Mark Webber           Red Bull-Renault     1m36.441s  +0.103s
 3. Romain Grosjean       Lotus-Renault        1m37.155s  +0.817s
 4. Nico Hulkenberg       Sauber-Ferrari       1m37.296s  +0.958s
 5. Lewis Hamilton        Mercedes             1m37.345s  +1.007s
 6. Fernando Alonso       Ferrari              1m37.376s  +1.038s
 7. Sergio Perez          McLaren-Mercedes     1m37.452s  +1.114s
 8. Heikki Kovalainen     Lotus-Renault        1m37.715s  +1.377s
 9. Valtteri Bottas       Williams-Renault     1m37.836s  +1.498s
10. Esteban Gutierrez     Sauber-Ferrari       1m38.034s  +1.696s
Q2 cut-off time: 1m38.078s Gap **
11. Daniel Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari   1m38.131s  +1.066s
12. Paul di Resta         Force India-Mercedes 1m38.139s  +1.074s
13. Jenson Button         McLaren-Mercedes     1m38.217s  +1.152s
14. Nico Rosberg          Mercedes             1m38.364s  +1.299s
15. Felipe Massa          Ferrari              1m38.592s  +1.527s
16. Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Ferrari   1m38.696s  +1.631s
Q1 cut-off time: 1m39.094s Gap *
17. Adrian Sutil          Force India-Mercedes 1m39.250s  +1.429s
18. Pastor Maldonado      Williams-Renault     1m39.351s  +1.530s
19. Giedo van der Garde   Caterham-Renault     1m40.491s  +2.670s
20. Jules Bianchi         Marussia-Cosworth    1m40.528s  +2.707s
21. Charles Pic           Caterham-Renault     1m40.596s  +2.775s
22. Max Chilton           Marussia-Cosworth    1m41.401s  +3.580s
  • 123, sâmbătă, 16.11.2013 21:08

    Ultimul sector :3. The champ.

  • Vettl, sâmbătă, 16.11.2013 21:16

    Yeah baby!

  • Corectati, sâmbătă, 16.11.2013 21:19

    Fernando Alonso a obţinut un nesperat locul şase în condiţiile în care caracteristicile circuitului nu se potrivesc cu cele ale circuitului de la Austin

  • massa?, sâmbătă, 16.11.2013 22:04

    Massa pe 15? Pe ferrari nu o mai intereeeaza chiar nimic????

  • danoe, sâmbătă, 16.11.2013 22:10

    corectati! nu suna mai bine formularea cu un sigur articol hotarit decit "un nesperat locul sase"?

  • ally_great, sâmbătă, 16.11.2013 23:50

    Bine Kovalainen! Si fff bine Grosjean...vedem maine ce rezultate vom avea la final :)

  • ally_great, sâmbătă, 16.11.2013 23:53

    Si inca ceva - pe Kovalainen il vor plati? Sau cumparam Rexona si Clear pana isi primesc astia 2 salariul?

  • Mclaren_Mircea_1984, duminică, 17.11.2013 00:39

    Vettel ar avea probleme la cutie. De aceea a facut atat de putin tururi in sesiunea de antrenamente nr 3. Nu arata deloc bine cutia. Daca va fi retrogradat pe 6 iar are noroc Alonsito si vine pa partea curata a pistei X(

  • tu ai mari, duminică, 17.11.2013 01:19

    probleme la cutie

  • danoe, duminică, 17.11.2013 08:29

    ce bine totusi ca cineva e interesat daca e platit Kova,Fiscul sigur nu e interesat si tot sigur il taxeaza

  • neadoe, duminică, 17.11.2013 10:55

    deci nu lucreaza moca, lucreaza in paguba