Versiunea europeana a lui Honda CR-Z a debutat la Geneva
Japonezii de la Honda au prezentat versiunea de productie a lui CR-Z la Salonul Auto de la Geneva, alaturi de conceptele FCX Clarity, 3R-C si EV-N.
Honda a prezentat astazi la Salonul Auto de la Geneva versiunea europeana a lui CR-Z. Modelul este dezvoltat pe platforma lui Insight si ofera patru locuri. Potrivit celor de la Honda, sistemul de directie extrem de precis si manevrabilitatea similara cu cea a unui kart vor oferi satisfactii deosebite celui aflat la volan, in timp ce emisiile de CO2 vor fi la un nivel extrem de scazut. CR-Z este primul hibrid echipat cu o transmisie manuala cu sase trepte si, totodata, primul hibrid sportiv din lume.
Cei de la Honda au marit ecartamentul lui Insight si au micsorat ampatamentul acestuia pentru a crea platforma lui CR-Z. Sistemul Integrated Motor Assist a fost si el modificat, oferind un plus de performanta. Astfel, motorul VTEC de 1.5 litri dezvolta 110 CP si este cuplat unui motor electric de 14 CP. Cuplul motor maxim oferit de acest model este oferit inca de la 1.500 rpm, dar cei de la Honda nu au anuntat plaja de turatii pe care acesta va fi disponibil. Valoarea cuplului motor maxim oferit de cele doua motoare este de 174 Nm.
Honda CR-Z are trei moduri de functionare, care sunt destinate sportivitatii, economiei de carburant sau unei combinatii dintre cele doua. CR-Z are o masa de 1.196 kilograme, un ampatament cu 115 mm mai mic decat cel al lui Insight si o lungime cu 295 milimetri mai mica decat cea a modelului de la care inginerii japonezi au inceput modificarile. Noul CR-Z a debutat in versiune de productie la Salonul Auto de la Geneva alaturi de conceptele 3R-C si EV-N.
Via | Honda
Pretul ei..?