Carlsson C25 a fost prezent pe scena de la Geneva
Casa de tuning Carlsson a prezentat la Geneva primul lor model creat in calitate de constructor auto. Acesta a fost botezat C25 si va fi creat in 25 de unitati.
Casa de tuning Carlsson a dezvelit in cadrul Salonului Auto de la Geneva primul lor model construit in calitate de producator autorizat de autoturisme. Masina germanilor este bazata pe modelul SL600 si a fost botezat C25. Propulsorul pentru care inginerii Carlsson au optat este un V12 twin-turbo de 6.0 litri, care livreaza 753 de cai putere si dezvolta un cuplu motor de 1.150 Nm.
Sprintul de la 0 la 100 de kilometri se realizeaza in 3.7 secunde, iar viteza maxima la care poate ajunge Carlsson C25 este de 352 km/h. Surplusul de putere al acestui motor a fost realizat prin optimizarea sistemului de admisie, prin montarea unei evacuari performante si prin reprogramarea unitatii ECU. De asemenea, Carlsson C25 beneficiaza de o suspensie C-Tronic, de discuri de frana perforate si ventilate si de jante cu diametrul de 20 de inch.
La exterior modelul casei de tuning se remarca prin look-ul sportiv si dinamic. Spoilerul fata cu prize de aer integrate, pragurile laterale si deflectorul de aer dublu fac din C25 un supercar cu un design agresiv. Tunerii germani vor produce 25 de astfel de modele, si conform declaratiilor oficialilor marcii acestea deja au fost comandate. De asemenea, Carlsson va personaliza fiecare unitate vanduta in functie de cerintele clientului.
Via | Carlsson
"Masina germanilor este bazata pe modelul CL600", huh? SL