Versiunea cu patru uși a lui Mercedes-AMG GT va fi disponibilă în varianta Edition 1: echipamente speciale și un V8 biturbo de 639 de cai putere
Mercedes-AMG a prezentat versiunea Edition 1 dedicată lui AMG GT 4-Door Coupe. Această variantă va fi disponibilă timp de 12 luni și integrează o serie de echipamente speciale. Sub capotă, nemții vin cu motorul V8 biturbo de 4.0 litri și 639 CP.
Mercedes-AMG a prezentat noul AMG GT 4-Door Coupe în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie. Modelul va ajunge pe piață în septembrie, iar clienții care își doresc ceva cu totul și cu totul special, vor putea opta pentru versiunea Edition 1.
Aceasta va fi oferită pe o perioadă de 12 luni și va putea fi comandată doar pe vârful de gamă AMG GT 63 S 4Matic+. La nivel exterior, versiunea Edition 1 va fi oferită alături de pachetul AMG Aerodynamics. Acesta integrează un splitter frontal mai mare, un difuzor revizuit și un eleron ajustabil. Jantele de 21 de inch și dungile de pe capotă, plafon și portbagaj fac parte din pachetul pregătit de nemți. Nu în ultimul rând, AMG GT 63 S 4Matic+ Edition 1 poate fi comandat cu o caroserie vopsită în nuanțele Graphite Grey Magno, Diamond White Bright sau Graphite Grey Metallic.
Pentru interior, Mercedes-AMG a pregătit scaunele și volanul din gama AMG Performance, accesorii din fibră de carbon, centuri de siguranță galbene și covorașe speciale. De asemenea, pachetul Air-Balance dispune de aroma dedicată "AMG #63".
Pentru cei care vor și mai multe echipamente opționale, Mercedes-AMG oferă pe AMG GT 63 S 4Matic+ Edition 1 următoarele: AMG Night Package, AMG Exterior Carbon-Fiber Package 2, High-Class Rear Seat și un sistem de frânare ceva mai performant.
Sub capota lui AMG GT 63 S 4Matic+ se află un motor V8 biturbo de 4.0 litri care produce 639 de cai putere și 900 Nm. Resursele motorului sunt gestionate de cutia AMG Speedshift MCT 9G cu nouă trepte și de sistemul de tracțiune integrală 4Matic+. Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 3.2 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 315 km/h.
Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe poate fi comandat și în versiunile AMG GT 63 (V8 biturbo de 585 CP) și AMG GT 53 (3.0 litri de 435 CP).