Vânzările de mașini electrice și plug-in hybrid au crescut în România cu 165% în primele 9 luni ale anului: aproape 650 de unități

Publicat vineri, 19.10.2018 13:01 de Daniel Popescu

Românii au cumpărat 648 de mașini electrice și plug-in hybrid în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 165%, în timp ce vânzările de mașini hibride au crescut cu 48% la aproape 2.300 de unități.

Vânzările de mașini electrice și hibride continuă să înregistreze creșteri consistente în România și după publicarea datelor oficiale pentru luna septembrie de către Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Modelele electrificate într-un fel sau altul au ajuns la o cotă de piață de 2.6% pe piața din România, în creștere de la ponderea de 1.9% înregistrată în perioada similară a anului trecut.

În total, pe piața din România, la nivelul primelor nouă luni ale anului s-au comercializat 648 de mașini electrice (BEV) și plug-in hybrid (PHEV), în creștere cu 165% comparativ cu perioada similară a anului trecut.. Din păcate, APIA nu face o distincție clară între mașini electrice și mașini plug-in hybrid, întrucât preferă să cumuleze vânzările ambelor tipuri de mașini cu priză de încărcare.

În clasamentul pe constructori, Volkswagen ocupă prima poziție cu 182 de unități, în creștere puternică comparativ cu cele numai 27 de unități de anul trecut, în timp ce BMW este pe locul doi cu 121 de unități.

Ultimul loc pe podium este ocupat de Smart, cel mai probabil datorită faptului că modelele sale electrice ajung să coste chiar și 12.000 de euro dacă sunt achiziționate prin programul Rabla Plus, în timp ce Renault este pe poziția a patra prin intermediul modelului electric Zoe.

Loc Producător Vânzări
ian-sep 2018
Creștere
1 Volkswagen 182 N/A
2 BMW 121 55%
3 Smart 95 N/A
4 Renault 61 118%
5 Kia 39 -30%
6 Mercedes 31 -38%
7 Porsche 30 328%
8 Nissan 27 N/A
9 Volvo 26 225%
10 Mitsubishi 18 -10%

În privința vânzărilor de mașini hibride fără încărcare la priză, Toyota continuă să dețină supremația pe piața din România: 2.023 dintre cele 2.274 de unități hibride comercializate în primele 9 luni ale anului au purtat sigla constructorului japonez, corespunzător unei cote de piață de 89%.

Totuși, creșterea vânzărilor totale de modele hibride a fost ceva mai lentă decât în cazul modelelor cu încărcare la priză, de aproape 48%. 

Lexus, brandul de lux al producătorului japonez, este pe poziția a doua cu 86 de unități, însă înregistrează în continuare o scădere comparativ cu anul trecut.

Loc Producător Vânzări
ian-sep 2018
Creștere
1 Toyota 2023 46%
2 Lexus 86 -22%
3 Ford 44 N/A
4 Kia 40 186%
5 Hyundai 35 192%
6 Mercedes 23 N/A
7 Suzuki 22 47%
8 Land Rover 1 -50%

Via APIA

  • Anonim, vineri, 19.10.2018 13:01

    Adica fix pistol cu apa . Greu de modificat o gandire , obisnuinta formata . Lumea in general nu are incredere in aceste tehnologii pe buna dreptate . Nici modelele clasice nu mai sunt atat de fiabile din cauza noilor norme de poluare dar mai noua tehnologie care este la inceput de drum ?

  • dan_grc, vineri, 19.10.2018 13:29

    Nu cred că gândirea românilor ar fi o mare problemă, nu suntem chiar atât înapoiati, problema este că românii fac credite de câteva mii euro sa-și cumpere o mașină de 10 -12 ani vechime, să vorbim de hibride și electrice ?

  • Rudolf D., vineri, 19.10.2018 17:01

    La electrice (viitorul luminos) vw pe locul intai, bmw pe locul 2! Tot cocalari, tot cocalari?

  • vianu, vineri, 19.10.2018 17:55

    vorbim de piata romaneasca, nu? compari mere cu pere: I3 este segmentul B, prea putin abordat la noi ca masina electrica din mai multe considerente, cel mai important fiind dimeniunea, prea mica. vanzarile mari din modele de segment C dovedesc nevoia consumatorului de a avea o masina mare chiar daca e electrica si in ciuda guristilor ca "te lasa in drum"

  • Cineva, luni, 22.10.2018 09:49

    Electrice si plug-in in acelasi top. Rezultatul, varza. Nu intelegi nimic.