Uwe Bahnsen, creatorul modelelor Ford Sierra şi Scorpio, a încetat din viaţă
Ford a anunţat că Uwe Bahnsen, omul care a supervizat designul unor modele importante din istoria sa, Sierra, Scorpio, Capri şi Escort, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani.
Ford este în doliu după ce unul dintre cei mai prolifici designer ai săi a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani. Este vorba despre Uwe Bahnsen, fost director al departamentului de design Ford Europa, responsabil pentru filosofia aerodinamică din anii 80 a constructorului american.
Născut la Hamburg, Bahnsen a avut ocazia de a superviza designul unor modele reprezentative din istoria Ford. Printre ele se numără Ford Sierra din 1982 şi chiar Ford Scorpio din 1985. Ambele au fost vândute atât în Europa, cât şi în Statele Unite, aici fiind comercializate sub brandul Merkur.
Filosofia „aero”, prin care s-au făcut remarcate modelele, a fost preluată mai apoi de alte maşini reprezentative pentru piaţa din SUA, cum sunt Ford Taurus şi Mercury Sable. Deşi au fost controversate atunci din cauza designului, astăzi ele sunt considerate extrem de importante pentru evoluţia estetică a brandului.
În cei 28 de ani de carieră dedicaţi Ovalului Albastru, Bahnesen a ajutat la crearea mai multor modele. Printre ele s-au numărat Ford Capri II din 1973, versiunea europeană, şi Ford Escort II din 1975. Ambele au devenit un real succes în Europa.
Bahnsen s-a retras din fruntea biroului de design european Ford în 1986. De atunci şi până în 1995 şi-a dedicat cariera unui colegiu de design din Vevey, Elveţia.
Toata stima fata de acesti oameni. Au murit, dar au lasat in urma o lucrare a mainilor lor de care se bucura multa lume. Intr-un fel si-au indeplinit misiunea. Comparativ cu altii care nu au nici un rost si s-au facut de kakao. Condoleante !