Buşteni-Valea Doftanei, primul drum din România construit din fonduri private, va fi deschis în 22 august
Judeţul Prahova va avea primul drum construit integral din fonduri private din România. Acesta leagă Buşteni de Valea Doftanei şi va fi inaugurat în 22 august.
Primul drum din România construit exclusiv din fonduri private se află în judeţul Prahova şi va fi inaugurat în 22 august. Acesta leagă localităţile Buşteni şi Valea Doftanei şi este construit folosind fondurile mai multor companii din lumea construcţiilor. Segmentul de 18 kilometri este primul drum construit în judeţul Prahova în ultimii 23 de ani şi are o bandă pe sens şi va fi încadrat la categoria "drum judeţean".
Segmentul porneşte din apropierea Castelului Cantacuzino, traversează munţii Baiului şi ajunge la Valea Doftanei. Potrivit celor de la Mediafax, drumul este construit pe un fost traseu folosit de căruţaşi şi face parte dintr-un proiect mai mare, după cum prezintă cei de la Adevărul. Proiectul complet ar viza o secţiune suplimentară de 20 de kilometri, care să facă legătura între Azuga şi Valea Doftanei. Însă, chiar şi în forma actuală, drumul promite să fie o alternativă la DN1, fiind posibilă trecerea din Buşteni înspre Valea Doftanei, apoi spre Câmpina şi Ploieşti, pentru a evita cozile care duc spre Comarnic.
Noul drum a fost construit la iniţiativa operatorilor turistici din zonă, care se plângeau că au probleme de acces de la clienţii care conduc autoturisme. Autorităţile locale speră la creşterea turismului în zonă şi la reducerea cozilor de pe DN1, cauzate de afluxul de turişti care apelează doar la staţiunile de pe Valea Prahovei. În plus, drumul asigură un nou traseu spre Valea Doftanei, o staţiune turistică accesibilă doar prin Câmpina.
UPDATE 21.08.2013: Segmentul de drum despre care se vorbeşte în ştire nu a fost încă asfaltat, susţin colegii de la PeMotoare.ro citând un blog. Potrivit sursei, nu există niciun petic de asfalt pe întregul traseu, drumul promis fiind încă în stadiul de "drum forestier".
Via Mediafax
"Buşteni-Valea Doftanei, primul drum din România construit din fonduri private, va fi deschis în 22 august" Ce an? 2013? Adica se va circula cu masina pe drum asfaltat din Busteni in Valea Doftanei?