Un Tesla Roadster deținut de Elon Musk a ajuns în spațiu: mașina va rămâne pe o orbită în jurul soarelui
Space X a efectuat cu succes primul test cu noua rachetă Falcon Heavy și a reușit să plaseze în spațiu un exemplar Tesla Roadster deținut de Elon Musk.
Tesla traversează în prezent o perioadă plină de incertitudini ca urmare a dificultăților de a-și respecta termenele de livrare pentru noul Model 3, însă Elon Musk a reușit marți seară o performanță remarcabilă cu cealaltă companie pe care o conduce, SpaceX.
Compania aerospațială a efectuat un test încununat cu succes cu noua rachetă Falcon Heavy, care a fost construită cu scopul final de a trimite primii oameni pe planeta Marte. Așa cum ne-a obișnuit Musk, procesul de construcție al lui Falcon Heavy a fost destul de lent, motiv pentru care testul a fost amânat timp de mai mulți ani. În plus, prin prisma faptului că este o rachetă complet nouă, nicio companie nu a vrut să riște plasarea unui satelit la bordul rachetei în timpul testului.
Musk a profitat însă de acest lucru pentru un nou exercițiu de marketing și a plasat la bord un exemplar Tesla Roadster, primul model electric realizat de Tesla. La volan, Musk a poziționat Star Man, noul costum de astronaut care ar urma să fie purtat de primii oameni care vor ajunge pe Marte. Testul cu Falcon Heavy s-a desfășurat conform planurilor: toate cele 27 motoare ale celor trei trepte primare ale rachetei au pornit simultan, iar capsula în care a fost plasat exemplarul de Tesla Roadster a ajuns în spațiu.
SpaceX a amplasat camere video care au transmis în direct imagini cu mașina în timpul călătoriei timp de aproape 5 ore:
Capsula în care se află mașina va urma timp de 6 luni o traiectorie spre planeta Marte, iar ulterior va rămâne pe o orbită în jurul soarelui. Imaginea de mai jos indică viitoarea orbita a capsulei cu Tesla Roadster în raport cu orbitele Pământului și a planetei Marte:
Pe lângă lansarea Roadsterului în spațiu, testul a avut și scopul de a recupera toate cele trei trepte primare ale rachetei. Primele două, poziționate în lateral, au fost recuperate în tandem la sol pe coasta Floridei, aproape de rampa de lansare, însă a treia treaptă primară, cea centrală, nu a putut fi recuperată pe barja din Oceanul Atlantic.
Ca urmare a testului efectuat cu succes, Falcon Heavy a devenit cea mai puternică rachetă operațională din lume. Aceasta este capabilă să plaseze o încărcătură de maxim 64 de tone pe orbita joasă a Pământului (la aproximativ 2.000 de kilometri altitudine), mai mult decât cântărește un avion Boeing 737 cu tot cu carburant, pasageri și bagaje. Încărcătura maximă este de trei ori mai mare decât precedenta cea mai puternică rachetă aflată în uz (Delta IV Heavy).
Cea mai puternică rachetă din istorie rămâne Saturn V, care putea transporta 140 de tone pe orbita joasă a Pământului și cu ajutorul căreia 12 oameni au ajuns pe Lună în cadrul programului Apollo desfășurat între decembrie 1968 și decembrie 1972.
Iată înregistrarea completă a testului efectuat de SpaceX cu racheta Falcon Heavy:
E într-adevăr un PR-gimmick de efect al sud-africanului promovat (și împrumutat nelimitat) știu-doar-puțini-de-cine, pocnitorile chimice neavînd un viitor prea luminos, fie și cu avantajul recuperării unor trepte. E doar părerea mea poate și asta, dar se poate discuta la infinit pro-contra pînă și pe tema eficienței electrificării mașinilor (v. marca Tesla a lui *In Musk we trust*, :-) teoretic falimentară dar practic bine-mersi) - în paralel cu teoria abiotică a formării petrolului, (non)ecologia producerii curentului, inclusiv sau mai ales din surse nucleare etc. Mult mai interesante-s controversele iscate de gașca lui Musk după repetarea suspect de hotărîtă a convingerii lor-triliardarilor că trăim într-o simulare iluzorie, hiper-computerizată De-Foarte-Sus. Și-ncă una posibil de părăsit/fentat cică...