Un finlandez a fost amendat cu 54.000 de euro pentru că a depășit viteza legală cu 23 de km/h

Publicat luni, 09.03.2015 18:43 de Bogdan Mirică

Un om de afaceri din Finlanda a fost amendat cu 54.000 de euro pentru că a depășit viteza maximă legală cu 23 de km/h. Amenda i-a fost calculată în funcție de veniturile obținute în 2014.

Elveția nu este singura țară în care amenzile se acordă în funcție de venitul celui care a încălcat legea. Finlanda funcționează după aceleași reguli și promite să sancționeze aspru persoanele cu o situație financiară foarte bună, dar certate cu limitele de viteză.

Cel mai recent exemplu îl are în prim plan pe milionarul Reima Kusla, un om de afaceri al cărui venit pe anul 2014 a fost de 6.5 milioane de euro. Un lucru deloc îmbucurător dacă depășești viteza maximă chiar și cu puțin peste 20 de km/h.

Reima Kuisla s-a ales cu o amendă de 54.024 euro după ce a condus cu 103 km/h într-o zonă în care limita de viteză era de 80 de km/h. Omul de afaceri s-a arătat revoltat de amenda calculată în raport cu veniturile sale pe anul 2014 și a amenințat că intenționează să părăsească țara nordică.

În ciuda acestui scandal, se pare că sancțiunea primită de Reima Kuisla nu este și cea mai mare din istoria Finlandei. În anul 2002, un oficial Nokia a fost surprins conducând o motocicletă Harley Davidson cu 75 de km/h într-o zonă în care limita de viteză este de 50 de km/h. Amenda la acea dată a fost calculată la 116.000 de euro.

  • dan_grc, luni, 09.03.2015 19:00

    Amenda chiar nu este una record pentru un venit de 6.5 milioane euro in 2014, nu stiu cat castiga un finlandez mediu, sa spunem 50 000 euro pe an, pastrandu-se proportia, amenda ar fi fost sub 500 euro, nu e mica, dar nici exagerata. Eu ii propun respectivului, daca tot vrea sa paraseasca Finlanda in semn de protest, sa se duca in Rusia, ca nu e departe granita.

  • Andi1, luni, 09.03.2015 19:24

    Eu as suporta cu drag o asa amenda, numai sa am venitul ala... :) Ar fi un mod prin care m-as putea lauda chiar! :)

  • pai da, luni, 09.03.2015 20:39

    Cum altfel sa-si arate romanasul valoarea.Ai uitat sa zici de limuzina cu motor diesel in 4 cilindri pe care a-i fi condus-o cand a-i fi luat amenda.

  • Andi1, luni, 09.03.2015 21:57

    @pai da - da, cam asa e romanasul, il napadeste asa deodata seriozitatea si nu e in stare sa prinda o gluma, ce sa-l mai intrebi despre ceva cunostinte minime de gramatica? :) Asa, total neimportant, "a-i" in cazul tau se scrie "ai", criticule! :)

  • pai da, luni, 09.03.2015 22:20

    Vroiam sa vad daca stii si tu.Te-am incercat.

  • pai da, luni, 09.03.2015 22:20

    voiam*

  • Andi1, luni, 09.03.2015 22:27

    Hai c-am ras seara asta! :))

  • ., luni, 09.03.2015 22:36

    .

  • hr, luni, 09.03.2015 22:38

    La noi ar trebui introdusa pedeapsa cu bataia pentru interlopi ca la finante nu au nimic...cu paru si cu lantu'

  • Moldovean, marţi, 10.03.2015 09:49

    @hr De acord. Sunt sătul de interlopii și cefele late care fac ce vor în țara asta, inclusiv în trafic. E una din marile mele dorințe să fie opriți cumva. Din păcate, partea cu amenda în funcție de venituri nu va merge la noi decât tot pentru omul de rând. Câți dintre așa-zișii oameni de afaceri autohtoni declară veniturile reale? De interlopi nici nu mai are sens să amintesc.

  • mishazaitev, marţi, 10.03.2015 15:29

    @dan_grc Omule, n-ai inteles nimic. Omul tocmai se antrena ca sa fuga de invazie.-:::))) Glumesc . Intre cele doua tari exista relatii diplomatice excelente.

  • iuliohir, miercuri, 11.03.2015 09:22

    Metode exista...si pentru cei cu venituri aparent mici sau fara venituri. Dar suntem niste caini ogarjiti, plini de raie. dar cu coada ridicata. Avem la drepturi de ne cade parul de pe ceafa...

  • andy.s, joi, 12.03.2015 10:22

    Nu ma mai intereseaza pe nimeni