Un altfel de interviu: Lorenzo Sistino, CEO Fiat
Automotive News l-a provocat pe seful Fiat la un dialog nonconformist despre viata sa profesionala si personala.
Nume: Lorenzo Sistino.
Job: CEO Fiat Automobiles.
Varsta: 46 de ani.
Limbi cunoscute: italiana, engleza si putin franceza.
Nationalitate: italian
Familie: sotia, Elvira. Fiica, Elisa, de cinci ani.
Tari in care a trait: Italia, UK, SUA.
Educatie: diploma in Stiinte Politice la Universitatea din Torino
Daca ar fi o masina, ar fi:
un model Fiat nu foarte tipator, dar robust si cu substanta. Cum e Croma.
Prima sa masina a fost: un Fiat 500 rosu de mana a doua construit in 1961. L-a cumparat in 1980, cand masina era mai veche decat el.
Are in garaj: Un Fiat Croma negru pentru el si un Sedici crem pentru sotia sa.
La CD playerul din masina sa asculta: multa muzica clasica, mai ales baroca. De asemenea, jazz si rock. Iubeste formatia Queen.
Daca ar lucra in alta industrie, aceasta ar fi: imobiliare/real estate. E un sector in care a lucrat in primii doi ani de cariera.
In afara de companiile din industria auto, admira: companiile high-tech. E fascinat de abilitatile acestora de a se schimba continuu si de a-si innoi produsele.
Daca ar putea intalni o personalitate din istorie, aceasta ar fi: Albert Einstein pentru ca era cu un pas inaintea celorlalti.
Cea mai mare realizare profesionala: a creat si a intarit structura diviziei Fiat Vehicule Comerciale Usoare in timpul celor 10 ani de cariera acolo.
Cea mai mare realizare personala: faptul ca a absolvit in timp ce in paralel muncea. Acum, e vorba de familia sa.
Ii vin cele mai bune idei: In fiecare dimineata la ora 8, in timpul celor 15 minute pe care le face pana la munca.
Ce nu ii place la jobul sau: nu exista. Iubeste mult ceea ce face.
Ce face pentru a se relaxa: pentru ca munceste mult, o noapte buna si un somn bun sunt cea mai buna solutie de relaxare.
Cea mai distractiva chestie pe care a facut-o in ultimul an: a fost la un salon de echipamente pentru ferme in SUA. E cu totul altfel de show comparat cu un salon auto.
Cea mai recenta achizitie: un hard extern de 500 de Gb pentru a stoca fotografii si muzica.
E bun pentru ca: e o persoana determinata. Uneori e bine, insa alteori nu esti destul de "politic".
Cum s-ar descrie: crede cu adevarat in relatiile personale. E direct si sincer cu colegii sai. De asemenea, are pretentii ridicate.
Ce talent ar vrea sa aiba: multe. In top 3 sunt: sa scrie bine, sa poata canta bine la vioara, sa vorbeasca fluent alte limbi, cum sunt franceza si germana.
Ce defect are: ca se enerveaza. Din pacate, se intampla des. Din fericire, nu dureaza mult.
Defectul pe care il uraste la ceilalti: aroganta.
Cel mai valoros lucru pe care il are: familia sa.
Lucruri personale care se gasesc pe biroul sau: un iPod.
Care e marea provocare pentru el: sa dezvolte imaginea brandului Fiat in afara Italiei.
Cea mai mare teama: sa nu isi piarda fiica.
Lorenzo Sistino a ales, inca de la inceputul carierei sale, sa calce pe urmele tatalui sau, care lucra la Carozzeria Bertone. Cealalta varianta era sa se faca muzician, mama sa provenind dintr-o familie cunoscuta in acest domeniu. A studiat de altfel vioara timp de cinci ani, abandonarea acestei pasiuni fiind inca un regret pentru Sistino. In 1984 a intrat la Carozzeria Bertone, dupa doi ani de munca in sectorul real estate in Torino. La Bertone a intrat in contact cu dealerii Fiat deoarece, la acea ora, Bertone construia doua masini pentru compania italiana: Fiat X1/9 Spider si Ritmo Cabriolet.
S-a alaturat echipei Fiat in 1987, ca manager pentru regiunea Sardinia. Dupa 10 ani ca sef al diviziei de Vehicule Comerciale Usoare (astazi Fiat Professional), Sistino a devenit presedintele Case New Holland, o divizie de echipamente agricole mai putin cunoscuta a celor de la Fiat. A devenit CEO Fiat in 2007. Se afla in imediata subordine a lui Sergio Marchionne, CEO Fiat Group.
nice