Tratament anti-îmbătrânire pentru longevivul Volkswagen Scirocco: accesorii noi la un preț de 660 de euro
Volkswagen a introdus un pachet nou de accesorii pentru modelul Scirocco. Acesta se numește Black Style și costă 660 de euro, dar va putea fi instalat doar pe versiunea R.
Atunci când a fost lansat pentru prima dată pe piață, în anul 2008, nimeni nu a crezut că poate impresiona cu o carieră așa îndelungată. Volkswagen Scirocco ne-a demonstrat însă că poate rămâne o mașină dorită chiar și la opt ani de la debutul inițial.
Totuși, pentru a mai atrage atenția fanilor asupra unui model atât de bătrân, Volkswagen s-a gândit să ofere un pachet de accesorii care să anime aspectul general.
Ca să te califici însă pentru pachetul agresiv Black Style trebuie să deții în garaj sau să cumperi versiunea de performanță R, echipată cu un motor de 2.0 litri TSI, capabil să ofere 280 de cai putere și să atingă 100 de km/h în doar 5.7 secunde.
Pachetul Black Style aduce un acoperiș de culoare neagră, care poate fi combinat cu nuanțele de caroserie Pure White, Urano Grey, Indium Grey Metallic, Rising Blue Metallic, Pyramic Golf Metallic, Ultra Violet Metallic și Oryx White cu efect perlat. Jantele standard au fost înlocuite cu unele de 19 inch, Lugano, echipate cu anvelope de dimensiunea 235/35.
Pentru toate aceste detalii, Volkswagen cere 660 de euro pe piața din Europa.