Transportatorii români: Propunerea de modificare a noului Cod Rutier este abuzivă

Publicat vineri, 20.09.2013 13:51 de Sebastian Toma

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România consideră că sancţiunile propuse în proiectul noului Cod Rutier sunt abuzive şi cere modificarea acestora, informează Ziarul Financiar.

Modificările propuse în cadrul proiectul noului Cod Rutier au strânit reacţii negative din partea Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, informează Ziarul Financiar. Reprezentanţii transportatorilor le solicită autorităţilor să regândească sancţiunile complementare propuse şi cuantumul amenzilor propuse, precum şi introducerea de măsuri care să stabilească responsbilităţi pentru pietoni şi pentru autorităţile care administrează drumuri. În cazul în care aceste măsuri vor fi întroduse în Codul Rutier, administratorul unui segment de drum ar putea fi responsabil pentru incidentele care au loc pe respectivul sector din cauza neglijenţei în întreţinerea şi semnalizarea acestuia.

"Având în vedere acest aspect, UNTRR solicită ca sancţiunile să fie progresive şi proporţionale. Pentru o soluţionare rapidă, UNTRR propune o dezbatere publică în acest sens, luând în considerare impactul aplicării sancţiunilor propuse asupra conducătorilor auto, şi solicită elaborarea unui proiect de responsabilizare a tuturor participanţilor la trafic (atât educarea comportamentului conducătorilor auto, a pietonilor, a bicicliştilor cât şi sporirea gradului de implicare a autorităţilor)", spun cei de la UNTRR în comunicatul emis astăzi.

Noul Cod Rutier este în proces de dezbatere publică şi va ajunge la vot în faţa guvernului în cursul săptămânii viitoare. Cei de la UNTRR consideră că nu este corect faţă de şoferi ca autorităţile să transfere întreaga responsabilitate a siguranţei rutiere în braţele acestora, în condiţiile în care pietonii şi administratorii drumurilor sunt şi ei responsabili, uneori în măsură egală, pentru circulaţia rutieră în bune condiţii. UNTRR le solicită celor de la MAI să intensifice numărul de controale în trafic şi să crească numărul organismelor implicate în formarea profesională a autorităţilor, acestea urmând să fie pregătite pentru a preveni accidentele rutiere.

Via ZF | Sursafoto 

  • inexorabil, vineri, 20.09.2013 15:49

    Mi se pare foarte rezonabilă şi de bun simţ poziţia exprimată de UNTRR. Însă sugestia unei "dezbateri publice" o consider a fi o hazardare naivă...Păi descreieraţii şi descreştinaţii care ne conduc (de 24 de ani cu girul nostru conştient, deci nu dânşii sunt vinovaţi!!!) nu prezintă legitimitate publică, deci ce anume să discute ei cu noi??? I-am învestit cu putere de legiferare, iar acum tragem ponoasele...Chiar vor, în sinea lor, să impună o nouă ordine rutieră sau au găsit soluţia-minune să ne spolieze în plus?...Cred şi eu, căci amantele lor "una şi una" nu pot fi întreţinute decât cu cheltuială babană din bugetul de stat. Sau haideţi să admitem prin absurd că ar fi bineintenţionaţi, caz în care îi întreb şi eu, ca orice psihopat de bună credinţă: ce-aţi putea să le faceţi concret deja consacraţilor "bizoni ai şoselelor", care te iau pe capotă chiar şi dacă treci pe zebră?...Cum i-aţi putea preîntâmpina?? De fapt, cine îmi garantează că mulţi dintre ghiolbani nu se află chiar printre voi...şi nu numai atât: "ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie" ?

  • fty, vineri, 20.09.2013 23:05

    bintuie un curent de dementa cronica la MAI (lucru pe care eu l-am semnalat demult ,dar am fost luat la misto...no acu luati si duceti)...eu propun ca militienii sa stea in blindate cu mitraliere antiaeriene si sa-i curete pe toti soferii care se abat de la cod,dar mai ales pensionarii(sa-l ajute si pe ponta pe deficitul de pensii)...banuiesc ca dementului aluia de la MAI ii lipseste o doaga...ala crede ca eu cistig 5000ron pe luna ca el?si mai primesc si ceva spaga de vreo 5000 pe luna?...am impresia ca ponta e incheiat un pact cu extraterestii ca sa ne curete cit mai repede

  • fty, vineri, 20.09.2013 23:08

    @inexorabi...ai o uriasa dreptate...vina ne apartine in totalitate...pina nu dam dracu odata cu ei de pamint vom fi bataia lor de joc

  • bolovan, sâmbătă, 21.09.2013 13:38

    Pe mine ma bucura, mai putine maimute inconstiente pe sosele. Am de aproape 20 ani permisul auto...fac cate 30.000 km/an...si n-am luat amenzi. Hai sa va vand secretul: RESPECTATI REGULILE.

  • inexorabil, sâmbătă, 21.09.2013 18:18

    @bolovan, dar ce te faci daca cei instruiti sa respecte ei primii legea si abilitati s-o aplice altora in mod obiectiv, just si nepartinitor, prefera s-o "distorsioneze", adica s-o interpreteze dupa bunul lor plac (sau "dupa ureche") ?...Crezi cumva ca apelarea la mijloace moderne de monitorizare (camere video) va inabusi pofta de a judeca in mod arbitrar a unor pseudo-slujitori ai legii??? Asta-i viata, n-o putem schimba noi: unii chiar isi inchipuie ca actul de inalta responsabilitate sociala de a primi in maini painea si cutitul s-ar traduce printr-o ipotetica libertate nedozata de a le folosi oricum i-ar taia capul, autoamagindu-se ca doar asa se poate "face dreptate"...Daca incerci sa le ceri socoteala pentru un gest deplasat cu care te afecteaza, imediat iti deschid cartea, ca un antrenament indelung exersat, mizand pe aceeasi justificare naroada dintotdeauna: "Asa zice legea!"...Vai de politaii care nu numai ca n-au habar de spiritul legii, dar nici litera ei n-o stapanesc bine! Nu-i de mirare, chiar am patit-o personal... Daca eu i-as ruga pe toti cei nedreptatiti de anumiti agenti rutieri nedemni de uniforma pe care o poarta sa-si verse aici amaraciunile cauzate de frustrari abuzive, dupa ce s-au luptat cu "politia" prin Justitie si, de multe ori, chiar au obtinut castig de cauza, atunci s-ar putea sa se umple urgent topicul... Deci, daca baietii cu chipiu ar vrea sa-mi afiseze in fata ochilor indemnul pe care l-ai scris tu cu majuscule, eu as contraataca cu o...oglinda, astfel incat sa (re)citeasca si dansii ceea ce au scris...Nu de alta, dar amnezia este o caracteristica definitorie a acestui departament, de altfel necesar pentru bunul mers al societatii umane. PS: Eu am acumulat deja doua procese castigate impotriva Rottweiler-ilor rutieri. Doua din doua, adica scor de eficienta 100 % :)

  • @bolovan, sâmbătă, 21.09.2013 22:41

    d-nu bolovan banuiesc ca d-ta esti bugetar si cind meri la munca cu masina tu astepti sa treaca timpu...ca la bugetari (si la nemernicii de le guvern) timpu trece leafa merge..super...eu am clienti de multumit ca altfel pleaca la concurenta si eu fac bani atit timp cit sint in stare sa muncesc ,nu e ca la tine concediu,concediu,leafa .leafa,spaga,spaga...deci du-te si cinta la alta masa

  • bolovan, duminică, 22.09.2013 11:10

    @bolovan respectarea legislatiei nu tine de locul in care esti angajat si nici de meseria pe care o ai...ci de primii 7 ani din viata. Si nu, nu sunt bugetar...ci doar acel fraieri care-si plateste toate taxele la zi, respecta regluile societatii, isi cumpara bilet cand merge cu tramvaiul/autobuzul etc, nu parcheaza pe unde apuca ci doar unde sunt locuri de parcare, isi plateste tot timpul parcarea, nu trece pe rosu, asteapta cuminte in coloana, nu se baga peste rand, nu da spaga (de primit n-am cum, facturile pe care le emit imi sunt suficiente). Probabil de asta eu sunt o rasa inferioara tie...iar tu esti acea rasa superioara care nu se impiedica te regulile primitive a societatii (de exemplu, salutat cand intri intr-un birou, vorbit respectuos etc) @inexorabil faptul ca ei nu resecta legea, nu te absolva de obligatia de a respecta tu legea. Si nici nu-i vorba despre asta. Ii vorba de obligatia NOASTRA de a respecta. Evident...tot obligatia noastra civica ii sa raportam abuzurile comise de organe (oh...cate reclamatii am facut si eu...)

  • @@bolo, duminică, 22.09.2013 13:30

    aha am inteles ,tu esti un stapin de sclavi(care are in subordine 500 de sclavi care muncesc pt tine pe un salar mizer si care sint nevoiti sa calce radarul ca altfel s-ar putea sa se trezeasca fara loc de muncaq),iar tu de bucuri de viata cu vreo pipita in dreapta permitindu-ti (veniturile )sa fi intelegator, sa bati cu palma ppe cap parinteste apelind la acei 7 ani etc...apropo au fost ani cind eu am facut 80000 pe an intr-o troaca fara ac, deci esti mic copilasi pe linga mine,chiar daca ai tu +7ani de acasa..sa n-o mai lungim ,fi tu sclav in locul meu!imi e sila de cite unii !

  • bolovan, luni, 23.09.2013 08:44

    @@bolo acum am inteles...tu nu esti decat un frustrat a carui cea mai mare realizare ii creditul din banca ca sa-ti cumperi masina de 500.000 km si frustrat ca nu-l mai lasa lumea sa pocneasca seminte in fata blocului. Si da, ai dreptate...imi omor sclavii...ii pun sa munceasca cate 18 ore/zi inclusiv sambata...doar cu un mic amendament...PFA-ul meu are un singur angajat...eu

  • DF, luni, 23.09.2013 09:20

    Este normal ca actualii politisti sefi, fosti militieni sa-si doreasca exacerbarea autoritatii, asa cum era in fosta dictatura, pe principiul "cine suntem noi in fata noastra". Amenzi mai mari, spaga mai mare!

  • Radu, luni, 23.09.2013 09:26

    D-ul Ponta ce părere are ? Sau nu-i pasă ? Sau îi convine ? Altefel de ce i-ar lasa sa facă un proiect de cod rutier aberant, de domeniul absurdului ? Se aşteapta ca şoferii şi famiile lor să-l mai voteze ?

  • LUCCI, luni, 23.09.2013 17:35

    Daca sunteti asa de corecti .d-lor transportatori, de ce opriti tirurile pe camp, pe strazi laturalnice sau alte ascunzatori, cand sunteti anuntati prin statii ca este filtru de politie, sau ARR(mai ales)?Gura, ,,corectilor'', ciocu mic si mai dati jos de la volan pustanii ce gonesc cu 80-100la ora prin localitatate, in special prin zonele de transit ala santierelor,cu ,,magaoaie,, de 25-40 de tone!

  • reply Lucci, marţi, 24.09.2013 00:12

    Toti sunteti bun la dat cu parerea in necunostinta de cauza,cate firme respecta soferii asa cum ar trebui sa o faca,in ce tara traim? avem noi drumuri,infrastructura si amenajari rutiere si salarii in cat sa ne permitem sa respectam? raspunde tu la intrebarile astea.In RO is facute legile sa fie incalcate.De ce? pentru ca nu is in stare sa faca ceva logic si sa gandeasca cand incep un proiect de reforma.Exact cum fac in toate domeniile STRICA si isi bat joc de ce a mai ramas bun.DAR VREM SA AVEM un trai decent asemanator celor din vest,suntem in urma cu zeci poate sute de ani fata de vestici.Mai avem multe generatii de trecut ca sa putem schimba ceva IN BINE.E doar parerea mea!Numa'Bine!