Toyota i-Tril Concept: mașinuța de oraș mai evoluată decât Renault Twizy
Toyota i-Tril este un concept prin care constructorul japonez vrea să demonstreze că mașinile electrice de mici dimensiuni sunt ideale pentru zonele aglomerate ale orașelor.
Traficul aglomerat reprezintă una dintre principalele probleme curente ale marilor aglomerări urbane, iar constructorii auto încearcă să găsească soluții inedite.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, Toyota a prezentat publicului un concept care ar putea rezolva măcar parțial această problemă.
Toyota i-Tril Concept: date esențiale
● Pe numele său complet Toyota i-Tril, conceptul seamănă de fapt ca design și funcționalitate cu cvadriclul Renault Twizy, model aflat deja în producție de serie;
● I-Tril Concept are o lungime de 2.830 mm și o înălțime de 1.460 mm, în timp ce lățimea variază de la 1.200 mm în partea frontală la 600 mm în partea din spate;
● Conceptul beneficiază de tehnologia Active Lean, astfel că mașina se înclină în viraje în funcție de viteză, unghiul de racaj al roților și de alte date analizate de un microprocesor. În cazul rulării pe o suprafață înclinată, sistemul asigură o poziție verticală a conceptului pentru mai mult confort;
● Ușile se deschid în formă de fluture pentru a oferi o zonă de intrare și de ieșire cât mai generoasă, însă sistemul nu necesită mai mult spațiu decât o mașină obișnuită;
● Conceptul are o autonomie de circa 200 de kilometri, mai mult decât suficientă pentru a parcurge distanțe scurte în oraș;
● I-Tril este un concept autonom care nu are niciun fel de pedale, astfel că inclusiv șoferul se bucură de un spațiu generos pentru picioare. Șoferul are însă posibilitatea de a conduce conceptul, iar direcția, accelerația și frânarea sunt gestionate prin intermediul tehnologiei drive-by-wire;
● Atunci când se conduce singur, panoul de instrumente se iluminează automat în stânga sau dreapta pentru a informa pasagerii ce tip de viraj va aborda;
● Sistemele de infotainment și multimedia sunt controlate doar prin comenzi vocale;
● I-Tril utilizează ideea de 1+2 locuri, cu două scaune amplasate în spatele scaunului șoferului. Această configurație permite un spațiu generos inclusiv pentru pasagerii din spate, în timp ce șoferul se bucură de o vizibilitate mai bună;
● Interiorul este realizat din materiale lemnoase reciclate, iar tapițeria alcantara contribuie la un confort ridicat.
Via Toyota
multi incearca, dar twizy e deja realitate si se vinde deja bine, mai ales ca e si relativ ieftin ...