Toyota despre primul prototip hibrid al mărcii: "Nu am reuşit să-l mişcăm pentru 49 de zile şi nu ştiam de ce"
Toyota anunţă atingerea bornei de 8 milioane de hibrizi vânduţi în istoria mărcii. Cu această ocazie, şeful mărcii rememorează un episod amuzant petrecut acum 20 de ani legat de primul prototip hibrid Toyota.
Toyota aniversează vânzarea a opt milioane de hibrizi, un hotar important în istoria companiei nipone și pentru mașinile ecologice de pretutindeni. Rezultatul comercial al celor de la Toyota vine la doar 10 luni de la ultimul hotar de producție sărbătorit de compania japoneză, când Toyota aniversa producția a șapte milioane de hibrizi. Reprezentanții mărcii nipone estimează că, la 31 iulie 2015, cei peste opt milioane de clienți de modele hibride Toyota au economisit în total 22 de milioane de kilolitri de benzină față de vehiculele comparabile echipate cu sisteme convenționale de propulsie. Odată cu această aniversare, cei de la Toyota au rememorat câteva clipe din momentele în care dezvoltau prototipul primului Prius.
Test drive Toyota Prius facelift
Takeshi Uchiyamada, un înalt oficial Toyota, a împărtășit un moment din 1995, pe vremea când o echipă de ingineri lucra la proiectul Prius, pe atunci doar un prototip pe care se încerca o tehnologie complet nouă și nedovedită în viața reală. La momentul respectiv, Uchiyamada și echipa sa au încercat vreme de 49 de zile să pună în mișcare primul prototip de Toyota Prius, dar nu au reușit. În ziua 50, după multe ore peste program în fiecare seară, au reușit să miște prototipul pentru 500 de metri. Modelul de serie a debutat doi ani mai târziu, în 1997, pe piața din Japonia, unde a realizat vânzări de 300 de unități până la finalul anului și 17.600 de unități în anul următor.
ANALIZĂ: Cele mai accesibile maşini hibride şi electrice de pe piața românească
Test drive Toyota Yaris Hybrid facelift
În prezent, Toyota are 30 de modele hibride și un hibrid plug-in în oferta sa comercială, pe care le vinde pe peste 90 de piețe din lume. În anul 2007, Toyota avea vânzări cumulate de mașini hibride de 1.295.400 de unități. Finalul anului 2009 le-a adus vânzări cumulate global de 2.255.200 de unități, iar sfârșitul anului 2011 i-a adus la jumătate din rezultatul anului trecut. În urmă cu doar doi ani, Toyota sărbătorea vânzarea a șase milioane de mașini hibride vândute.
Test drive Toyota Prius Plug-in Hybrid
Via Toyota
Când am văzut titlul articolului, am fost curios să aflu detalii tehnice despre acel blocaj de 49 de zile. Când colo, basme. Cancan. Aveți ceva pentru greață?