Toyota confirmă un al treilea model în gamă: un urmaș al roadsterului MR2, care să stea lângă GT86 și Supra
Șeful diviziei de performanță Gazoo Racing, recent adoptată de Toyota, a confirmat un urmaș al vechiului roadster MR2. Acesta se va alătura gamei de coupe-uri sportive, compusă din GT86 și viitorul Supra.
Nu știu câți dintre voi și-l mai amintesc pe Toyota MR2, un roadster care a ajuns chiar și pe străzile de la noi, într-un număr redus de exemplare. Modelul care a încercat să pună în pericol popularitatea lui Mazda MX-5 își propune să revină pe scena auto, în încercareaa Toyota de a oferi clienților săi o gamă de trei modele sportive.
Informația a fost confirmată de Tetsuya Tada, șeful proaspăt înființatei divizii de performanță Gazoo Racing. Acesta susține că urmașul lui MR2 va sta alături de GT86 și viitorul Supra în gama Toyota. Tot el afirmă că se fac eforturi susținute pentru a avea mașina cât mai repede pe piață.
Roadsterul nu se va abate de la principiile vechiului model: va fi în continuare extrem de ușor și simplist. Propulsia ar urma să fie și ea una cât se poate de simplă la început, urmând ca pe parcurs japonezii să adauge și o soluție hibridă, inspirată de tehnologia folosită în cursele de anduranță.
Propulsia alternativă ar putea duce la folosirea unei arhitecturi cu motor central, ceea ce ar diferenția clar MR2 de vechiul rival, Mazda MX-5.
Tetsuya Tada susține că, în prezent, inginerii Gazoo Racing și designerii Toyota lucrează din greu pentru a scoate la lumină o astfel de mașină.
via Evo
"Propulsia alternativă ar putea duce la folosirea unei arhitecturi cu motor central, ceea ce ar diferenția clar MR2 de vechiul rival, Mazda MX-5." Curat murdar, coane Mirică! Din câte îmi amintesc, ultimul MR2 (W30) avea motorul amplasat central - transversal. Chiar din poza articolului se poate deduce asta, dacă observi amplasarea prizelor de aer. Pe vremea aia, MR2 concura, zic eu, mai mult cu MGTF. Acum, eu nu știu ce credeai tu, dar eu zic că urmașul lui MR2 ar trebui să aibă aceeași configurație, cu hibrid sau simplu. Așa că nu știu ce schimbare vezi tu aici când spui că l-ar diferenția clar de MX-5. Ce, acum 15 ani, nu se difeențiau destul de clar?!