Toyota Auris va debuta pe piaţa din SUA în 2015 sub aripa mărcii Scion
Japonezii de la Toyota au confirmat debutul lui Auris pe piaţa din SUA în 2015. Modelul va fi vândut de divizia americană numită Scion, dedicată publicului tânăr.
Toyota Auris va fi comercializat şi pe piaţa din Statele Unite ale Americii, informează divizia din Regatul Unit a mărcii japoneze. Spre deosebire de celelalte modele din oferta Toyota, Auris va fi vândut de marca Scion a conglomeratului japonez. Reprezentanţii Toyota au confirmat faptul că Scion iM Concept, un model realizat de designerul Troy Sumitomo pentru târgul SEMA 2014, cel mai mare eveniment auto din SUA dedicat culturii tuning-ului, va primi un model de serie la Salonul Auto de la New York, ediţia 2015, programată în toamna anului viitor. Respectivul model de serie ar putea să arate exact la fel ca un Auris vândut în Europa, dar cu siglele specifice diviziei Scion şi cu modificările specifice care diferenţiază un model vândut în SUA de altul comercializat pe piaţa europeană.
Reprezentanţii Scion spun că numele ”iM” este derivat din primele litere ale cuvintelor ”individualitate” şi ”modern” şi caracterizează noul lor model. Cei de la Scion vor să facă noul lor hatchback cât mai atrăgător pentru publicul tânăr nu doar prin manevrabilitate, design şi consum de carburnat, ci şi prin preţul de achiziţie, Scion iM fiind aşteptat să coste mai puţin de 20.000 de dolari. Asta înseamnă că va fi mai scump decât o Toyota Corolla în versiunea de bază vândută în SUA, dar totuşi mai ieftin decât un FR-S, echivalentul Scion al lui Toyota GT-86, care pleacă de la puţin peste 25.000 de dolari în SUA.
Design-ul conceptului iM de la Scion realizat de designerul Troy Sumitomo de la Five Axis pare să fi atras atenţia publicului ţintă, potrivit reprezentanţilor mărcii. Nişa demografică pe care vor cei de la Scion să o atragă a fost captivată de caroseria lăţită, jantele mari şi garda la sol redusă. Modelul de expoziţie a fost vopsit şi într-o nuanţă specială de vopsea pentru a atrage atenţia, aceasta fiind denumită "Incrediblue". Cel mai probabil, versiunea de serie nu va primi modificările operate de designerul american, exponatul respectiv fiind desenat doar pentru a atrage atenţia cu privire la următoarele lansări ale Scion în Statele Unite ale Americii.
Via Toyota
un body kit cu adevarat profi.........