Toyota a început producţia noului Yaris
Uzina Toyota din Valenciennes a început producţia celei de-a treia generaţii a lui Yaris. Modelul prezintă un aspect mai european şi mai agresiv, care ar trebui să-l facă mai popular în rândul clienţilor de pe bătrânul continent.
Toyota a început să producă cea de-a treia generaţie a lui Yaris la fabrica sa din Franţa. Modelul Yaris este construit în Franţa încă din 1999, odată cu debutul acestuia pe piaţa din Europa. Între timp, Yaris a devenit cel mai bine vândut model al celor de la Toyota în Europa şi a fost prezentatr recent şi într-o versiune hibridă. Respectiva versiune va fi construită şi în Franţa, producţia urmând să debuteze în 2012.
Cea de-a treia generaţie a lui Yaris se desprinde de aspectul cu care ne-a obişnuit subcompacta japoneză şi primeşte propria sa personalitate. Modelul seamănă foarte mult cu conceptul care a debutat la Salonul Auto de la Geneva şi preia o serie de elemente de la Auris. Interiorul modelului este modernizat şi prezintă un aer high-tech, fără ca funcţionalitatea sa să fie afectată în vreun fel. În ceea ce priveşte dimensiunile, modelul are o lungime de 3.89 metri, păstrându-se în media segmentului în timp ce rivalii au crescut în dimensiuni.
Sub capotă, noul Toyota Yaris va fi echipat cu două motorizări pe benzină – o unitate 1.0 VVT-I de 69 CP şi o unitate 1.3 VVT-I de 99 CP. Clienţii vor putea opta şi pentru un diesel, o unitate D-4D de 90 CP. Versiuena VVT-I de 99 CP va fi oferită atât în compania unei transmisii manuale, cât şi în compania unei automate Multidrive 7-S. Motorizarea diesel va fi oferită fie într-o versiune cu transmisie manuală, fie în compania unei cutii de viteze robotizate MultiMode. Yaris se mândreşte cu raza de bracare foarte mică, modelul având nevoie de 9.4 pentru pentru a efectua o întoarcere de 180 de grade.
Via | Caradisiac
Destul de original bordul,odata cu renuntarea la ceasurile "pe mijloc",acum sa vedem cu ce inlocuiesc sistemul multimedia ,destul de interesant,la versiunile de baza!