Tesla vrea berlina electrica
Tesla, compania de masini electrice finantata de fondatorii Google si Paypal, vrea sa atace suprematia lui BMW Seria 5 cu o berlina inedita.
Roadsterul electric produs de Tesla nu a fost decat un test pentru ceea ce inginerii tanarului constructor american planuiesc in viitorul apropiat: o berlina electrica produsa initial in cateva zeci de mii de unitati care sa rivalizeze cu BMW Seria 5, referinta absoluta in acest segment.
Americanii au inceput deja munca la imaginarea si planurile modelului, alegand deja cateva solutii tehnice pentru modelul care va deveni, spera ei, o referinta in materie si care va fi vandut atat in Statele Unite (piata exclusiva pentru Tesla Roadster) cat si in Europa si in Asia. Este adevarat, previziunile de 20.000 de unitati produse pe an nu au darul de a ii pune in garda pe cei de la BMW, insa este pentru prima data cand un constructor cu idei atat de inovatoare produce o masina fara ajutorul unui grup auto.
Este de urmarit, in acest moment, scopul celor de la Tesla in conditiile in care fondurile pentru crearea marcii si si pentru dezvoltarea modelelor vin de la fondatorii Google si Paypal, ultimii dintre acestia semnand un cec de investitie de 23 de milioane de euro. Daca proiectul viitoarei berline pare interesant pe plansele de design, realizarea industrializarii sale este cu totul alta poveste, mai ales in conditiile in care se cunoaste faptul ca Seria 5 in versiune electrica va iesi pe piata in 2009.
Tot ce se stie pana in acest moment este faptul ca pretul versiunii de baza a viitorului model Tesla se va situa in jurul sumei de 50.000 de euro. Vom reveni cu detalii.