Tesla utilizează o strategie diferită pentru a obține autonomii mai mari pentru modelele sale electrice în SUA
Tesla exploatează la maxim una dintre regulile din cadrul testelor EPA pentru stabilirea autonomiei pentru mașinile sale electrice pe piața americană, cu scopul de a obține valori mai bune comparativ cu rivalii.
Unul dintre avantajele modelelor electrice dezvoltate de Tesla este autonomia superioară a bateriilor comparativ cu rivalii tradiționali, în special pe piața americană.
În Statele Unite, autonomia este calculată pe baza testelor EPA, mai dure comparativ cu standardul american WLTP.
O analiză realizată de publicația Car and Driver a scos în evidență faptul că Tesla exploatează la maxim regulamentul oficial pentru testele EPA pentru a ajunge la astfel de performanțe.
Astfel, standardul J1634 din cadrul regulametului EPA explică modul în care este calculată autonomia pe baza testelor realizate pe un dinamometru. Ulterior, autonomia oficială menționată de producători este calculată prin reducerea cu 30% a autonomiei obținută în testele pe dinamometru, prin aplicarea unui așa-numit factor de ajustare, cu scopul de a oferi o estimare cât mai realistă a autonomiei.
Cu toate acestea, regulamentul EPA permite constructorilor să ruleze trei cicluri de teste adiționale și să folosească rezultatele pentru a obține un factor de ajustare mai mic de 30%, iar Tesla și Audi sunt singurii constructori care profită de această reglementare.
De exemplu, după rularea celor trei teste adiționale, în cazul versiunii Model 3 Standard Range Plus, factorul de ajustare este de 29.5%, în timp ce pentru varianta Model Y Performance factorul scade la numai 24.4%.
Astfel, Tesla Model Y a obținut o autonomie oficială de 315 mile (507 kilometri), comparativ cu autonomia de 292 mile (469 kilometri) dacă ar fi fost aplicat factorul de ajustare standard de 30%.
Metoda folosită de Tesla și Audi este legală, însă în cazul modelelor Audi are efecte mai minore asupra autonomiilor finale.
Via Car and Driver
Apropo de Tesla... cea mai off road maşină din lume... Cyber truck https://youtu.be/GbcUK-LJCs4