Tesla, în topul mărcilor cu cele mai multe modele rechemate în service
Potrivit unui studiu nou realizat de o companie americană, Tesla ocupă primul loc în clasamentul mărcilor cu cele mai multe modele rechemate în service, în ultimii 9 ani. Cel mai rechemat model este Tesla Model Y, urmat de către Porsche Panamera și apoi de restul gamei Tesla.
În ultimul deceniu, Tesla și-a făcut din ce în ce mai simțită prezența pe piața automobilelor, în special în segmentul mașinilor electrice. Datorită acestui lucru, Tesla a reușit să-și atragă un număr foarte mare de clienți la nivel mondial, iar mașinile companiei deținute de Elon Musk au început să fie, în ultima perioadă, cele mai bine vândute automobile electrice în mai multe țări din lume.
Cu toate acestea, marca americană nu este scutită de controverse sau de probleme tehnice cu modelele sale. Astfel de probleme, fie calitative, fie de natură electronică, au dus la numeroase campanii de rechemare. Din cauza asta, Tesla se află acum în topul mărcilor cu cele mai multe modele rechemate în service, potrivit unui nou studiu realizat de compania americană iSeeCars, specializată în vânzarea de mașini second-hand.
Studiul a luat în calcul datele cu privire la campaniile de rechemare desfășurate în perioada 2014 – 2023. Aceste date au fost preluate chiar de la organismul de siguranță rutieră din SUA, NHTSA. Ca o primă concluzie, studiul relevă că vehiculele americane sunt rechemate, în medie, de 4 ori de-a lungul duratei lor de viață. Pentru acest studiu, durata de viață a unui vehicul este de 30 de ani.
Astfel, studiul arată că Tesla Model Y are potențialul de a fi cel mai rechemat automobil, cu 62.4 rechemări pe întreaga durată de viață a modelului. Pe locul 2 se află Porsche Panamera, cu 61.8 rechemări într-un interval de 30 de ani.
Următoarele 3 locuri sunt ocupate de către restul gamei Tesla, în această ordine: Model 3 (56.8 rechemări), Model X (27.3 rechemări) și Model S (26.4 rechemări). Acest clasament cuprinde primele 25 cele mai rechemate modele, iar printre mașinile destinate exclusiv pieței americane, găsim și alte modele ceva mai cunoscute nouă. De exemplu, SUV-urile Porsche Macan și Porsche Cayenne ocupă locurile 12 și 13 în clasament, în timp ce Porsche 911 este al 15-lea cel mai rechemat model.
Pe această listă se mai regăsesc și alte modele precum BMW X7 (locul 17), precum și BMW Seria 3 și Seria 5 (locurile 19 și 20).
Studiul mai ia în calcul și rechemările care nu includ reparații efectuate prin actualizări over-the-air. În acest clasament separat de cel anterior, Porsche Panamera este lider, în timp ce Tesla Model Y se află pe locul 7.
La final, aceeași companie a realizat și un clasament cu modelele cele mai puțin rechemate. Studiul arată că varianta decapotabilă a lui Mini Cooper este modelul cel mai puțin vulnerabil unei rechemări, cu doar 0.2 recall-uri pe întreaga durată de viață a mașinii. Al doilea cel mai puțin rechemat model este Lexus NX 300h, cu 0.3 rechemări pe o durată de 30 de ani.
Această listă include și alte modele cunoscute nouă, precum: Mercedes-Benz Clasa CLA (locul 4), Lexus RX 450h (locul 5), Mercedes-Benz GLA și GLC (locurile 8 și 9) și Mercedes-Benz Clasa S (locul 21), printre altele.
via Carscoops
Studiul este pe ultimii 9 ani dar calculul este făcut pe 30 ani. Înțeleg că e o companie americană (fără nume că doar lucrează din cloud) dar încă rămân la părerea (tâmpită pentru secolul ăsta) că 1+1 fac 2.