Tesla amână startul producției lui Semi: capul tractor va fi disponibil din 2020
Tesla a anunțat că va produce capul tractor Semi începând din 2020, deși planul inițial era ca vehiculul să fie disponibil pe piață începând din acest an.
Tesla a anunțat la sfârșitul anului 2017 că va lansa un cap tractor electric, iar la vremea respectivă a stabilit că producția va demara în cursul anului 2019.
Ulterior, contructorul american nu a făcut alte anunțuri cu privire la producție, însă oficialii mărcii au confirmat acum că lansarea efectivă pe piață a fost amânată cu un an. Astfel, producția lui Tesla Semi va începe în cursul anului viitor, însă nu este clar unde va avea aloc aceasta.
"Vom începe producția anul viitor. Suntem foarte fericiți, testăm capul tractor în mod intensiv și cred că până acum avem mult succes. Locul în care va avea loc producția nu a fost încă stabilit, dar este clar că vom produce bateriile în Nevada", a declarat Jerome Guillen, șeful programului Tesla Semi, referindu-se la locul în care se afla uzina Gigafactory 1.
Tesla Semi este un cap tractor echipat cu patru motoare electrice care îi permit să ajungă la 96 km/h în numai 5 secunde, iar la atașarea unei remorci de 40 de tone intervalul de timp necesar crește la 20 de secunde.
Semi va veni în versiuni cu autonomie de 480 și, respectiv, 800 de kilometri, iar producătorul afirmă că acest cap-trator va oferi un sistem de încărcare rapidă care va permite obținerea unei autonomii de până la 640 de kilometri în numai 30 de minute.
Via Electrek
Mai tineti minte, doar cu putini ani in urma, ca parerea generala era ca transportul rutier de marfuri, aviatia si transportul naval vor fi cel mai greu de convertit la electricitate? Este adevarat ca tancurile petroliere (sic) si avioanele electrice sunt deocamdata in stadiul de prototipuri, dar iata ca avem camioane grele care au variante foarte viabile de propultsie electrica. Si ce sa vezi? De la prima strigare vorbim deja de autonomii de 800 km, de timpi de incarcare de 30 minute pentru distante mai mult decat rezonabile. Chiar si la stadiul actual al bateriilor electrice, din punct de vedere economic, tractorul asta face toti banii. Nu mai punem la socoteala ce tehnologii sunt deja pe teava si inca ce-or sa mai vina. N-o sa-l pun pe Elon Musk alaturi de Einstein, Oppenheimer, Tesla sau Koch, dar cred ca merita pe deplin un loc alaturi de Werner von Braun, Ford, Daimler-Benz. Iar pentru ca a reusit sa tina Tesla pe picioare, in ciuda atacurilor feroce ale petrolistilor din toate tarile, ar merita un loc langa premiantii Nobel pentru economie. Indiferent ce sa intampla cu Tesla in viitorul apropiat, a demonstrat cu varf si indesat ca se poate. Eu cred ca am trecut demult de punctul de la care sa mai putem face cale intoarsa. Si am incredere ca lucrurile vor fi din ce in ce mai simple, mai directe si mai eficiente pe toate planurile care tin de viata noastra de zi cu zi. Generatiile viitoare vor fi net mai bine decat am fost noi. Important este sa-i invatam sa-si mentina valorile fundamentale nealterate. Aspectele secundare sunt ... doar secundare. Pot fi schimbate, imbunatatite, samd. Si sincer, privind la cei care vin dupa noi, in satul meu, chiar exista sperante.