Tesla a lansat primul său serviciu de taxiuri autonome în Texas

Publicat marţi, 24.06.2025 13:42 de Tiberiu Safta

Tesla a dat undă verde primului său serviciu de taxiuri autonome din lume. Pentru început, acest serviciu este activ doar în orașul Austin din statul american Texas, urmând ca serviciul să se extindă și în alte țări și regiuni.

După mai multe întârzieri, constructorul american de mașini electrice a lansat în sfârșit serviciul său de robotaxiuri. Deși i s-a dat undă verde, noul serviciu de mașini autonome este încă în faza de teste, astfel că, pentru început, flota de vehicule este în prezent foarte mică.

Mai exact, doar 10 mașini fac parte din flota noului serviciu de taxiuri autonome. Acestea vor circula pe anumite străzi ale orașului Austin din statul american Texas, acolo unde este și sediul Tesla. Flota de vehicule autonome pentru noul serviciu de robotaxi va fi mărită cu alte 10 mașini până la finalul fazei de testare.

Bineînțeles, Tesla își propune ca noul său serviciu să se extindă și în alte state din SUA, dar și în alte țări din lume. Marca americană are în plan să lanseze două robotaxiuri noi, create special pentru acest serviciu. Unul dintre modele se va numi Cybercab și va fi o berlină de culoare aurie. Al doilea model va fi un monovolum numit Robovan. Ambele modele ar urma să circule începând din 2026 și vor fi complet autonome. Asta pentru că cele două modele nu vor avea nici volan și nici pedale.

via Economica

  • Breaking News!, marţi, 24.06.2025 14:31

    "Intreaga comunitate din Amarillo se declara scandalizata de alegerea total neinspirata lui Elon Musk. Se scandeaza neincetat: *Amarillo First* Evenimentele sunt intr-o dinamica deosebita in Downtown Amarillo, iar prezenta neintarziata a National Guard este adusa in discutie pentru a restabili ordinea." Sourse: KFDA | NewsChannel 10