Teasere noi cu viitorul Mercedes-AMG A35: cel mai accesibil AMG debutează în cadrul Salonului Auto de la Paris
Viitorul Mercedes-AMG A35 va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris. Cel mai accesibil AMG de până acum va avea un motor pe benzină de 2.0 litri capabil să ofere "circa 300 de cai putere". Pentru a mai îndulci așteptarea, nemții au publicat câteva teasere noi.
Mercedes a publicat o serie de teasere noi cu viitorul AMG A35. Cel mai accesibil AMG din istoria companiei va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris, eveniment care își deschide porțile la începutul lunii octombrie.
Noile teasere dezvăluie grila frontală, aripa spate, semnătura luminoasă a stopurilor și pragurile laterale. Viitorul Mercedes-AMG A35 va dispune de un kit de caroserie mult mai agresiv comparativ cu versiunea "civilă" din care derivă.
De asemenea, nemții promit setări ceva mai rigide pentru trenul de rulare. Sub capotă, viitorul Mercedes-AMG A35 va integra un motor pe benzină de 2.0 litri capabil să ofere "circa 300 de cai putere".
"Văd o oportunitate uriașă pentru A35. Va fi fratele mai mic al lui A45, un model de performanță pentru Clasa A. Prețul va fi accesibil și nu ne putem permite pe A35 tot ce facem cu A45. Dar este un pas într-un segment în care nu am mai fost prezenți în trecut", a precizat Tobias Moers, CEO-ul AMG pentru publicația Car and Driver în urmă cu câteva luni.
Mercedes-Benz nu renunță la versiunea AMG A45. Aceasta ar urma să primească un motor complet nou de 2.0 litri capabil să ofere peste 400 de cai putere.