Teaser video nou pentru Rimac Concept Two: hypercar-ul electric cu autonomie de peste 500 de kilometri debutează la Geneva
Hypercar-ul Rimac Concept Two va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Modelul electric va avea o autonomie de peste 500 de kilometri și o serie de tehnologii autonome de nivel 4.
Constructorul Rimac a publicat un teaser video nou cu viitorul hypercar electric. Dezvoltat sub numele de cod "Concept Two", modelul va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
De această dată, teaserul pregătit de Rimac oferă și câteva imagini clare cu noul hypercar. În clipul video, croații expun atât zona frontală a mașinii, cât și o serie de elemente din partea posterioară. Conform reprezentanților companiei, viitorul Concept Two va fi mai confortabil, mai rapid, dar și mai scump decât actualul Concept One.
Persoane apropiate companiei susțin că noul hypercar va avea o baterie de 120 kWh, capacitatea suficientă pentru a asigura o autonomie de peste 500 de kilometri. În același timp, viitorul Rimac Concept Two va integra și o serie de tehnologii autonome de nivel 4.
Concept Two va avea o configurație cu două locuri, iar producția va fi limitată la 100 de exemplare. Surse apropiate companiei spun că noul hypercar electric va avea atât o versiune de circuit, cât și o variantă Spyder.