Suzuki Vitara a intrat oficial în producție la uzina din Ungaria
Suzuki a anunțat oficial debutul noului Vitara pe linia de producție a uzinei sale din Ungaria. Primele exemplare ale micului SUV japonez vor ajunge în România la sfârșitul lui martie.
Expus în premieră mondială în toamna anului trecut la Salonul Auto de la Paris, Suzuki Vitara a ajuns deja în Europa. Crossover-ul de segment mic, care aduce la viață numele Vitara după mai bine de 25 de ani, are deja prețuri și pentru România, socotelile începând de la 14.100 de euro.
Preţuri Suzuki Vitara în România: mini SUV-ul japonez porneşte de la 14.100 de euro
Odată anunțate prețurile pentru majoritatea piețelor de pe Bătrânul Continent, Suzuki a demarat oficial și producția noului Vitara la uzina sa din Esztergom, Ungaria. Amplasamentul japonezilor a fost inaugurat în anul 1991 și în prezent mai produce SX-4 S-Cross, Swift și SX-4 Clasic.
Dezvoltat pe o platformă complet nouă, de-a lungul a patru ani, noul Suzuki Vitara își propune să fure din clienții unor SUV-uri mici cu renume: Nissan Juke, Peugeot 2008, Renault Captur. Japonezii au planuri ambițioase, plănuind să vândă 70.000 de unități anual.
Premizele sunt însă mai bune, având în vedere că Vitara va fi lansat pe 70 de piețe mondiale, dintre care unele complet noi. În România, primele exemplare vor ajunge la sfârșitul lunii martie, însă noi am testat deja maşina în cadrul unui eveniment internaţional.